O nouă inițiativă legislativă pentru modificarea Legii Porcului prevede acordarea unui voucher de 200 de euro celor care, din cauza pestei porcine, sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcilor.
Voucherele ar urma să fie emise de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) micilor crescători care sunt nevoiți să renunțe la creșterea porcului din cauza resctricțiilor impuse pentru lichidarea focarelor de pestă porcină africană, potrivit unei inițiative ce va fi depusă în Parlament de Florian-Emil Dumitru, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, potrivit Agrointel. Oficialul a explicat că inițiativa va veni în sprijinul Legii Porcului, în sensul că persoanele înscrise în Registrul Agricol drept mici crescători de porci, care vor să renunțe la creșterea porcilor din cauza restricțiilor impuse de pesta porcină și care se află în apropierea unor ferme comerciale de creștere a porcilor (pe o rază de 10 km) pot primi timp de 5 ani câte un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro.
Cu acest voucher estimat la cca 1.000 de lei la cursul actual al BNR, micii foști crescători pot lua de la fermele comerciale câte un porc și-și pot păstra astfel tradiția de Crăciun.„Am discuții cu colegii pentru a face un proiect de lege separat ca să vină cumva sprijin la Legea Porcului. Vreau să facem în felul următor: în raza de 10 km unde avem ferme comerciale și unde avem crescători înscriși în registrul agricol cu porci și care vor să abandoneze creșterea porcilor, timp de 5 ani de zile să primească un voucher de la ANSVSA în valoare de 200 de euro pe care să îl tranzacționeze de Crăciun la ferma comercială și să își păstreze tradiția, să primească acel porc”, a declarat Emil Dumitru.