Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, un act normativ care prevede măsuri mai eficiente privind consolidarea seismică a clădirilor, inclusiv a clădirilor publice, cu finanţare nerambursabilă şi integrală – anunţă ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
„România este printre primele ţări din Europa şi printre primele zece la nivel mondial în ceea ce priveşte expunerea la cutremur. Avem peste 2.000 de clădiri în Bucureşti şi alte cel puţin 400 în ţară care necesită consolidare seismică, acesta fiind motivul pentru care am creat astăzi cadrul legislativ necesar unei măsuri rapide în acest sens”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Vor putea fi reabilitate clădirile cu risc seismic I şi II, iar finanţarea va fi asigurată integral de Guvern. Programul este unul multianual, pentru a asigura rezultate, a spus ministrul.
„Consolidarea clădirilor cu risc seismic este un interes public, avem nevoie de rezultate în acest domeniu, iar legislaţia în vigoare s-a dovedit a fi ineficientă prin faptul că procesele au fost sistate şi reluate în fiecare an. Am propus un program multianual pentru a ne asigura că vom avea un progres în acest sens”, a conchis Cseke Attila.
Este un pas important, susţine ministrul, având în vedere faptul că, în ultimele decenii, au fost reabilitate doar câteva zeci de clădiri. Suma alocată prin PNRR permite consolidarea seismică şi, în acelaşi timp, reabilitarea energetică a acestor clădiri, iar fondurile au fost accesate integral în prima zi de lansare a apelurilor de proiecte. 350 de imobile pot fi reabilitate din cele 217 milioane de euro alocate, prin PNRR, de Ministerul Dezvoltării.
Vor fi incluse şi clădirile publice, cum ar fi spitalele, şcolile din clădiri multietajate sau clădirile monument istoric. Actul normativ adoptat este o reformă asumată de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prevede reglementări pe baza cărora vor fi reabilitate clădirile cu risc seismic, cu finanţare nerambursabilă şi în procent de 100%, asigurată de Ministerul Dezvoltării, din bugetul naţional şi din PNRR.