Proiect partenerial de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor

Proiect partenerial de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor

În cadrul Proiectului de prevenire a delincvenţei juvenile intitulat „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a găzduit recent prima întâlnire din acest an şcolar, pe de o parte, cu elevi ai Liceului Teoretic „Bolyai Farcas” din Târgu Mureş, iar pe de altă parte, cu persoane aflate în stare privativă de libertate în Penitenciarul Târgu Mureş.

Adolescenţa şi tinereţea reprezintă perioade din viaţă pe care fiecare încearcă să le savureze din plin şi să le prelungească atât cât poate. Unii reuşesc acest lucru, alţii se maturizează sau îmbătrânesc înainte de vreme, de cele mai multe ori din cauza neajunsurilor sau a problemelor, uneori prea împovărătoare.

Este o etapă din viaţă în care dorinţele sunt mai presus decât orice altceva, iar preocupările privind propria persoană capătă puternice rezonanţe. Tinerii ajung în postura de a fi nevoiţi să facă faţă cerinţelor societăţii, însă adesea se văd neputincioşi în faţa acestor cerinţe, concomitent manifestându-se nevoia de singularizare, de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieşi din umbră, de a produce ceva ieşit din comun, excentric.

Din diverse motive, dorinţa de aventură, influenţa anturajului, problemele financiare, familiale sau faptul că uneori tinerii doresc să obţină prea mult în timp foarte scurt, aceştia ajung în sfera criminalităţii.

Delincvenţa juvenilă este un segment al criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, având în vedere faptul că tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracţionalităţii, luând în considerare caracteristicile vârstei – teribilism în orice domeniu şi dorinţa de a gusta noul la orice pas.
Pentru prevenirea acestei categorii de acte antisociale se derulează diverse activităţi, printr-o bună cooperare intra şi inter-instituţională.

Activitatea a fost coordonată de ofiţeri din cadru Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la aceasta participând reprezentanţi ai Penitenciarului Târgu Mureş.

Subiectele dezbătute au vizat aspecte legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora, etc.

Elevii au avut ocazia să afle direct de la cei de vârste apropiate lor, ce înseamnă viaţa după gratii, cu îngrădiri ale libertăţii şi schimbarea sensului valorilor precedente încarcerării, astfel punându-se în valoare potenţialul educativ al experienţelor de viaţă ale persoanelor private de libertate.