Ceasul din Turn bate pentru salvarea sitului UNESCO
Începutul lunii noiembrie a fost marcat de un eveniment menit să salvezesingura cetate medievală locuită din Sud-Estul Europei, Cetatea Sighişoarei, sit protejat de UNESCO din 1999. După eveniment pe pagina de facebook a Ministerului Culturii a apărut postarea: „Situl UNESCO este în pericol. Localităţile din jur şi peisajul cultural sunt salvarea. Cheia sitului e în afara lui. Şi în oameni. Ei vor scrie Povestea Sighişoarei”. Această postare vine ca o concluzie în urma discuţiilor purtate de reprezentanţii Ministerului Culturii cu locuitorii din Sighişoara şi din localităţile înconjurătoare.
Drakula Park nu se mai concretizează
Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a declarat la o conferinţă de presă la sediul instituţiei din capitală, că Sighişoara este un sit pentru care este prioritară reconstrucţia autenticităţii. „Dorinţa de a face din Sighişoara un Dracula Park este o idee care acum nu se va mai putea concretiza pentru că prioritatea este reconstrucţia autenticităţii sitului şi nu realizarea unui obiectiv turistic”, a spus Corina Şuteu.Identitatea europeană bazată pe moştenire
Potrivit ministrului Corina Şuteu, cultura americană a avut un mare impact asupra celei europene, în perioada post decembristă. „Cultura americană, care este una bazată pe inventarea patrimoniului – un patrimoniu inexistent pe care îl comunică pe măsură ce îl construiesc – a fost întotdeauna într-o tensiune cu forma de patrimoniu cultural europeană şi a altor continente pentru că identitatea europeană se bazează pe o moştenire şi o creaţie civilizaţională construită în timp”, a declarat minsitrul la conferinţa de presă.
Intervenţiile neadecvate cer soluţii integratePentru că s-au înmulțit intervenţiile neadecvate asupra patrimoniului din Sighișoara și satele învecinate este nevoie de soluţii integrate care se adresează acestui peisaj comun, consideră reprezentanţii Ministerului Culturii. Prin proiectul pilot se speră protejarea în mod eficient a patrimoniului cultural. ”„Sighişoara reprezintă unul dintre punctele sensibile pe harta siturilor UNESCO din România. Este un caz de administrare defectuoasă, în special în ceea ce priveşte planificarea urbanistică şi reglementarea în detaliu a modului de construire, care lipsesc sau, acolo unde există, nu se aplică”, se arată în schiţa de proiect. Pentru a proteja în mod eficient patrimoniul cultural Ministerul Culturii a decis aplicarea acestui proiect-pilot în localităţile pe o rază de 30 de km în jurul Sighișoarei. Memorandumul se referă la limita constituită de satele Viscri (UNESCO), Criț, Meșendorf, Saschiz (UNESCO), Daia, Criș, Mălâncrav, Copșa Mare, Biertan (UNESCO), Cund, Prod, Archita și Roadeș. Prin acest demers Ministerul Culturii doreşte să dea un exemplu de bună practică în gestionarea unui patrimoniu de importanţă mondială în vederea unei dezvoltări durabile şi integrate.
Discuţii la nivel înalt
Pentru prima oară, spun participanţii la prezentarea schiţei de proiect, au avut ocazia să dezbată problemele cu care se confruntă, nu doar să ia la cunoştinţă directivele venite de sus. La întâlnirea consultativă ce a avut loc în Sala mare a Primăriei din Sighişoara, reprezentanţii Ministerului Culturii, în frunte cu Oana Bogdan, Secretar de Stat, nu doar au prezentat proiectul, dar au şi ascultat problemele cu care se confruntă locuitorii şi cei din administraţia localităţilor din zonă. Legile nu sunt clare, birocraţia e mare şi se dau autorizaţii de construire care permit în cele din urmă montarea unor geamuri termopan şi acoperiş din ţiglă sintetică albastră pe casele din cetate. „A fost pentru prima dată când nouă, cetățenilor, nu ni s-a vârât pe gât cu anasâna un proiect venit „de sus”, ci ni s-a solicitat participarea într-o temă care ar trebui să ne privească pe toți! Majoritatea pozițiilor au fost foarte interesante mai ales pentru că au fost foarte diverse. Dar mai ales a ieșit în evidență faptul că problema patrimoniului interesează pe foarte mulți”, a explicat un participant la discuţii, citat de Sighişoara Altfel.
Timbru pentru monumente
Oana Bogdan, Secretar de Stat în Ministerul Culturii a declarat în cadrul întâlnirii consultative de la Sighişoara că studiul de consolidare a Turnului cu Ceas este înscris în bugetul Institutului Naţional al Patrimoniului. „Fondurile pentru realizarea acestui studiu vor fi alocate din timbrul pentru monumente. De asemenea se va încheia şi un protocolîntre Ministerul Culturii, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Primăria Sighişoara care să permită o mai bună colaborare şi sprijin în realizarea intervenţiilor necesare în situl UNESCO”, a mai spus secretarul de stat.O altă prioritate ar fi construcţia şoselei de centură a Sighişoarei pentru protejarea Cetăţii Medievale. Aceasta ar urma să aibă 13 kilometri şi ar costa 31,2 milioane de euro, fără TVA, potrivit nenumăratelor discuţii purtate pe această temă. Este o prioritate. „Pentru că şoseaua Europeană E60 nu are ce căuta la zidurile Cetăţii medievale”, consideră secretarul de stat. „Avem în vedere şi realizarea unui parteneriat cu oraşul Bruges”,a conchis secretarul de Stat, sighişoreanca Oana Bogdan.
Birou de monitorizare şi consultanţă
Proiectul-pilot pentru protejarea eficientă a patrimoniului cultural al municipiului Sighişoara aflat în dezbatere beneficiază de consultări cu factorii de decizie şi actorii locali interesaţi de protejarea sitului. Pentru o mai bună colaborare s-a propus înfiinţarea în cadrul Primăriei Sighișoara, a unui birou de monitorizare și consultanță în domeniul prezervării patrimoniului imobil după modelul Societății Germane pentru Cooperare Tehnică (GTZ), birou care în strânsă legătură cu organizațiile neguvernamentale din zonă, va deservi și satele învecinate. Pentru funcţionalitatea biroului s-a propus ca efortul să fie comun, să se implice atât reprezentanţii Ministerului Culturii, cât şi reprezentanţii primăriilor şi a ONG-urilor din zona care activează în domeniul protejării patrimoniului. Din acest birou ar urma să facă parte arhitecţi şi peisagişti care să dea consultanţă pentru a evita intervenţiile neadecvate asupra patrimoniului cultural şi natural. Tot în cadrul acestui birou ar urma şi elaborarea unor ghiduri de bună practică, pentru asistenţă chiar şi pentru mici intervenţii şi lucrări.
Radarul Patrimoniului
Arhitectul Klaus Birthler, reprezentant al Ministerului Culturii la consultările prealabile pentru elaborarea Proiectului Pilot a anunţat înfiinţarea unui Radar al Patrimoniului ce va fi testat la Sighişoara. Prin această aplicaţie orice cetăţean va putea transmite orice intervenţie ilegală asupra patrimoniului. Sesizările vor ajunge la Institutul Naţional al Patrimoniului şi de aici la instituţiile abilitate pentru a fi traşi la răspundere cei care aduc atingere patrimoniului cultural sau natural. Aplicaţia mobilă va permite localizarea şi vizualizarea în timp foarte scurt a celor sesizate.
Se aşteaptă în continuare sugestii şi opinii
În Sala mare a Primăriei din Sighişoara, oameni din oraş şi din localități vecine, în cadrul consultării privind Memorandumul Interministerial pentru Proiectul-Pilot Sighişoara, coordonat de Ministerul Culturii au adus în discuţie refacerea accesului pietonal în jurul cetăţii, toaletarea vegetaţiei spontane ce ascunde cetatea şi alte probleme ce ţin de conservarea sitului UNESCO. Memorandumul este în continuare supus consultării.
Opiniile și sugestiile pot fi trimise pe adresa sighisoara@cultura.ro.
Erika MĂRGINEAN