Proiectul de hotărâre privind aprobarea parteneriatului dintre Consiliul Județean Mureș și Facultatea de Științe Tehnice și Umaniste Târgu Mureș din cadrul Universității Sapientia, pentru realizarea proiectului „Înființare parc științific și tehnologic – Centru de Inovare Transilvania” a fost retras de inițator (președintele CJ Mureș Péter Ferenc) de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi.
Proiectul care prevedea stabilirea unui cadru general de colaborare între părți în scopul realizării proiectului „Înființare parc științific și tehnologic – Centru de Inovare Transilvania”, ce urmează a fi pregătit în vederea solicitării de sprijin financiar nerambursabil prin programele operaționale aferente perioadei de programare 2021- 2027, a fost criticat în spațiul public de liderii unor formațiuni politice dar și de cadre didactice de la UMFST “George Emil Palade” din Târgu Mureș. De asemenea în unele comisii de specialitate ale CJ Mureș consilierii județeni ai PSD și PMP au votat împotriva acordării avizului.
Detaliile privind proiectul retras pot fi citite accesând următorul link https://ro.cjmures.ro/consiliul-judetean/proiecte-hotarare/sedinta-ordinara-a-consiliului-judetean-mures-25-august-2022/