Vara se deschide cu un proiect ce reunește sufletele pasionate de știință, care își găsesc liniște în artă. Dorind să aducă știința mai aproape de tineri, se dă startul concursului „Scriitură din natură„, menit să dezvolte pasiunea elevilor, întărind-o prin ateliere și o expoziție de artă, totul furnizat și susținut de specialiști biologi, scriitori de cărți pentru copii și ilustratori care vor susține atelierele. La finalul expoziției, cele mai bune dintre lucrări vor fi premiate în urma jurizării.
Proiectul va avea loc începând din iulie 2024, informații regăsindu-se la https://stiinta-cercetare.ro/programe/stiintescu-mures-2/. Activitățile, atât în mediul online, cât și fizic vor fi deschise tuturor elevilor cu vârstele cuprinse între 10-19 ani din județul Mureș, iar participanții vor fi aleși în urma înscrierii prin completarea formularului: https://forms.gle/1tEkf1Gac5rjCrvT7. Toți cei înscriși vor primi Cutia Micului Creator cu tot ceea ce e nevoie pentru realizarea atelierelor.
Proiectul ”Scriitură din natură” este finanțat de către Fondul Științescu Mureș, prin Fundația Comunitară Mureș și implementat de Asociația pentru Știință și Cercetare.
Înscrierile se pot face până în data de 7 iulie.
Asociația pentru Știință și Cercetare, cunoscută pe social media ca ScienceOngoing promovează și sprijină știința și cercetarea, fiind înființată în urmă cu aproape 3 ani de către cercetători și studenți entuziaști.
Mai multe informații: stiinta-cercetare.ro