Cineworld britanic, al doilea mare lanț de cinematografe din lume, va închide toate sălile de cinema pe care le deține în SUA și Marea Britanie, decizie care este așteptată să conducă la concedierea a mii de oameni, potrivit presei internaționale. Astfel, Cineworld ar urma să închidă toate cele 127 de săli din Marea Britanie, 536 de săli operate în SUA sub brandul Regal și singurul cinema pe care îl deține și Irlanda. Informația privind închiderea sălilor din Marea Britanie a fost publicată inițial de The Sunday Times. Ulterior, surse apropiate situației au declarat pentru Reuters și BBC că o decizie similară este pregătită și pentru Statele Unite.
Doar în Marea Britanie, concedierile ar putea viza 5.500 de persoane, susțin sursele citate în presa internațională. La nivel global, Cineworld avea, înainte de pandemie, circa 37.000 de angajați. Decizia de închidere a sălilor vine pe fondul amânării, din cauza pandemiei, a unor producții mult așteptate, inclusiv a noului film din seria James Bond, „No Time To Die”, a cărui lansare a fost amânată pentru aprilie 2021. În România, Cineworld este prezent prin Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe de pe piața locală.
Cinema City România operează 26 de multiplexuri, cu un total de 237 de săli, în 19 orașe din țară: București, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/insider/companii/cineworld-proprietarul-cinema-city-se-pregateste-sa-inchida-toate-salile-din-sua-si-marea-britanie-mii-de-oameni-risca-sa-fie-concediati-19502431