Municipiul Tîrgu Mureş, în calitate de promotor, implementează proiectul „Educaţia, Informarea şi Conştientizarea privind adaptarea la schimbările climatice – condiţii ale dezvoltării durabile” proiect finanţat din Fondul pentru Relaţii Bilaterale în cadrul Programului RO 07 – Adaptarea la schimbările climatice, Mecanismul Financiar SEE 2009-2014.
În cadrul proiectului, Municipiul Tîrgu Mureş a organizat în perioada 19-20.10.2017 o conferinţă pe tema Dezvoltării Durabile în contextul schimbărilor climatice şi cu accent pe Educaţie, Informare şi Conştientizare privind Adaptarea la schimbările climatice. Conferinţa a vizat realizarea unui schimb de experienţe, transmiterea de cunoştinţe şi modele de bună practică cu scopul reducerii vulnerabilităţii umane şi a ecosistemelor la schimbările climatice dar şi de identificare de oportunităţi de colaborare cu partenerul din Norvegia.
La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţii publice locale, partenerul Norvegian, University College of Southeast Norway(USN), reprezentanţi din Ministerul Mediului (Operatorul de Program pentru Granturile SEE), Agenţia Naţională de Meteorologie, I.N.H.G.A., Instituţia Prefectului Judeţului Mureş, APM Sibiu, APM Mureş, Compania Aquaserv, Administraţia Bazinală de Apă Mureş, S.M.A.C. Mureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Universitatea Petru Maior, Universitatea Sapienţa, UBB Cluj, Liceul Gh. Marinescu, ONG-Focus Ecocenter, mass-media.
Prezentările şi vizitele din teren au avut la bază proiecte iniţiate şi finalizate de instituţii de specialitate din Municipiul Tîrgu Mureş, care s-au axat pe activităţi de cercetare, experienţe, modele de bună practică privind adaptarea la schimbările climatice.
Această conferinţă a creat oportunităţi pentru identificarea de idei/acţiuni comune, pentru realizarea unor parteneriate locale naţionale şi cu statul donor, în perspectiva realizării de noi proiecte, care vor putea fi depuse în cadrul viitorului program al Mecanismului Financiar SEE 2014 – 2021.
În acest sens, în cadrul discuțiilor s-au evidenţiat idei/propuneri pentru noi proiecte, respectiv:
o Înființarea unui dispecerat Integrat Bazinal propus de domnul viceprimar Makkai Grigore;
o Schimbarea metodelor de predare şi informare a studenţilor şi crearea unei platforme online de comunicare, propunere a d.nei lector Mihaela Bucur, de la Universitatea Petru Maior;
o Schimb de experienţe şi bune practici privind managementul energiei regenerabile prezentat de profesor Lasse Berntzen de la University College of Southeast Norway(USN);
o Oraşul cu 400 de fântâni, forare de adâncime pentru soluţii alternative de apă potabilă, propunere a domnului profesor, Avram Tripon de la Universitatea Petru Maior;
o Crearea unui grup de lucru cu scopul de catalizare a implementării obiectivelor formulate în documentele municipiului, propunere a domnului Csegzi Sandor, director al Universităţii Cultural Stiinţifice.