Protecția animalelor: sancțiuni record de 1,1 milioane lei date în 2025
Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a emis 48 de ordine de plasare în adăpost pentru animale identificate într-o situație de pericol în cursul anului 2025, conform raportului de activitate al instituției.
Cele mai multe dintre aceste ordine, respectiv 45, au vizat exemplare de câini, restul fiind reprezentate de alte specii de animale.
Sancțiuni record: peste 1,1 milioane lei
În urma neregulilor constatate în cadrul acțiunilor sau activităților specifice efectuate pe parcursul anului 2025, polițiștii biroului au aplicat 563 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.102.000 lei, ceea ce reprezintă cea mai mare sumă încasată din amenzi în acest domeniu.
Dosare penale și percheziții
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit 45 de dosare penale în cursul anului 2025, majoritatea infracțiunilor fiind la legea privind protecția animalelor.
Au fost efectuate 10 percheziții domiciliare și 10 percheziții informatice, iar 6 persoane au fost reținute pentru 24 de ore în legătură cu acte de cruzime sau neglijență față de animale.
Datele fac parte din raportul de activitate al IPJ Mureș pentru anul 2025 și reflectă eforturile susținute ale instituției în protejarea animalelor și sancționarea celor care încalcă legislația în domeniu.
