Protest al studenților de la Universitatea de Medicină Târgu Mureș împotriva noului sistem de examene

Aproape trei sute de studenţi de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST) au protestat vineri seara împotriva noului sistem de examene care a fost introdus recent, potrivit Edupedu.ro. La protest au participat studenți de la secțiile cu predare în română, maghiară și engleză.

Problemele reclamate de studenți, potrivit unui mesaj remis redacției, sunt: schimbarea regulamentelor examenelor scrise cu două săptămâni înaintea începerii sesiunii, comunicarea aproape inexistentă cu studenții, faptul că numărul burselor a scăzut dramatic după fuziunea cu fosta Universitate Petru Maior din Târgu Mureş (deşi nu acest lucru a fost promis înaintea fuziunii), catastrofalul imn UMFST apărut pe YouTube.

Sursa: G4media