Viceprimarul Ionela Ciotlăuș cere mai multă implicare pentru combaterea foametei în Tîrgu-Mureș. Într-o scrisoare trimisă Direcţiei Economice și Serviciul public de asistenţă socială, ea cere șefilor acestor departamente următoarele:
În repetate rânduri am sesizat restanţele acumulate de prestatorul de astfel de servicii la cantina socială respectiv Fundaţia Alpha Transilvană, în vederea achitării acestora cu prioritate pentru a nu bloca desfăşurarea activităţii sociale a acesteia. Astăzi, cu ocazia zilei mondiale a alimentaţiei m-am deplasat la Fundaţia Alpha Transilvană în vederea verificării modului de furnizare a serviciilor de hrană caldă pentru programele sociale ale Primăriei Tîrgu Mureş, am aflat cu această ocazie, cu uimire şi îngrijorare faptul că Primăria nu şi-a achitat obligaţiile contractuale în ceea ce priveşte cantina socială, însumând restanţe de peste 6 luni în cuantum total de 32.100 lei.
De asemenea restanţe au fost înregistrate şi la serviciile oferite Centrului Perseverenţa pentru copiii cu dizabilităţi în cuantum total de 120.000 lei. Astfel, azi Fundaţia Alpha Transilvană are un debit restant neîncasat de 152.100 lei. Din discuţiile purtate cu management bordul acestei Fundaţii, rezultă nemulţumirea faţă de dezinteresul manifestat de Primăria Tîrgu Mureş faţă de acest parteneriat şi se prezintă chiar intenţia de a închide furnizarea acestor servicii prin renunţarea la parteneriat din culpa Primăriei care nu-şi achită obligaţiile contractuale de plată a serviciilor publice oferite prin intermediul Fundaţiei Alpha Transilvană.
În spatele acestui eşec de parteneriat public privat rezultând consecinţe nefaste asupra calităţii vieţii beneficiarilor acestor servicii cu probleme sociale grave şi nerezolvabile în Tîrgu Mureş dar şi incapacitatea celor care au angajat aceste servicii publice, respectiv Primăria Tîrgu Mureş de a asigura un parteneriat corect, nedescriminativ în condiţii de respect reciproc pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii tîrgumureşenilor aflaţi la nevoie.
Având în vedere interesul Consiliului Local în ceea ce priveşte îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei cu venituri mici, precum şi proiectul de hotărâre promovat în ultima şedinţă de Consiliu Local de majorare a cuantumului unui meniu la 14 lei de trei ori pe săptămână, rezultă clar că executivul Primăriei nu se achită de obligaţiile de punere în practică a proiectelor de hotărâre promovate în Consiliul Local şi vă cer la modul imperativ să achitaţi în regim de maximă urgenţă restanţele faţă de Fundaţia Alpha Transilvană, execuţia bugetară să fie astfel în concordanţă cu declaraţiile publice transmise prin intermediul biroului de presă aservit consilierului Claudiu Maior, prin care angajează oraşul principiului solidarităţii cu cei aflaţi la nevoie.
De asemenea, pentru a nu trăda felicitările venite din partea reprezentanţilor vârstnicilor în acelaşi articol al biroului de presă, consider că se impune urgent a se lua măsuri de plată a restanţelor şi de punere în aplicare a prevederilor HCL nr.99/2012. nu doar la nivel declarativ de tip populist ci şi în fapt materializat prin sprijin real acordat de Primărie şi nu pe seama falimentării unor fundaţii care suportă aceste costuri din credite bancare cu cheltuieli împovărătoare în vederea furnizării unor servicii publice ,,neonorate” de Primărie de peste 6 luni de zile.