Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Andreea Ciucă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că prin atitudinea clasei politice la adresa magistraţilor, poporul este învrăjbit împotriva acestei categorii profesionale.
Magistraţii de la Curtea de Apel Târgu Mureş vor judeca doar cauzele urgente până când Curtea Constituţională a României se va pronunţa pe legea privind abrogarea pensiilor de serviciu şi reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, a precizat Andreea Ciucă, ea fiind şi preşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş.
„Nu vrem să ne erijăm într-o elită care are dreptul la tot, dar nu are nicio obligaţie, dar nici nu putem să spunem că e normal să fim trataţi la venitul minim pe economie sau la un nivel de pregătire de liceu (…) Colegii din Cluj sunt singurii din ţară care au reluat activitatea, singurii care şi-au făcut Adunare Generală să reia activitatea când multe curţi de apel au continuat. Clujul este o nefericită excepţie din această perspectivă şi noi mergem înainte pe hotărârea din 22 ianuarie. În funcţie de ce se va întâmpla la CCR, când se va fixa termenul, dacă va fi un termen apropiat (…) Vom vedea în funcţie de procedură cât vom sta în acest protest, dar cu siguranţă când acest protest va înceta, vom avea minuta şi sigur le vom spune şi avocaţilor (…) E populist şi demagogic şi mai ales acea abordare, nu pot să îi găsesc acum epitetul, este inadmisibil, indiferent pe ce palier te situezi, orice standard politic admisibil, a compara pensia de serviciu a magistratului în contrapondere cu alocaţia copiilor. Cum poţi să spui? Fă ce trebuie făcut în calitate de stat de drept pentru nevoile sociale şi dă ce trebuie copiilor! Noi niciodată nu am spus să se abroge pensia militarilor (…) Se învrăjbeşte poporul împotriva noastră ca şi când noi am fi o categorie socială oribilă pe faţa pământului”, a declarat Andreea Ciucă.
Magistratul a arătat că politicienii invocă principiile europene şi actele internaţionale doar atunci când le convine, iar atunci când trebuie să se recunoască o stare de fapt, aceste lucruri sunt ignorate.
„Urlăm de nu mai putem despre principiile europene şi despre actele organismelor internaţionale numai atunci când ne convine să facem ceva. Când trebuie să recunoaştem o stare de fapt existentă în Europa, atunci nu mai facem trimitere la nimic. Rapoartele Comisiei de la Veneţia, rapoartele GRECO, Comisia Europeană peste tot este vorba despre independenţa justiţiei şi la cele despre România, uitaţi-vă la MCV, la Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, la Asociaţia Europeană a Judecătorilor care spun clar că independenţa financiară este o parte inerentă a independenţei judecătorului (…) Şi Curtea Constituţională a avut două decizii, în care face şi o comparaţie. Spre deosebire de Germania sau de ţările scandinave, restricţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile din România sunt mult mai multe şi mai grele”, a subliniat Andreea Ciucă.
Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Târgu Mureş a hotărât suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent, ca formă de protest, începând cu data de 27 ianuarie şi până la respingerea sau retragerea proiectului legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu.
AGERPRES