Protocol de colaborare între CSM și ISJ Mureș pentru selectarea viitorilor sportivi de performanță

Protocol de colaborare între CSM și ISJ Mureș pentru selectarea viitorilor sportivi de performanță


Conducerile Inspectoratului Școlar Județean Mureș și a Clubului Sportiv Municipal Târgu Mureș au semnat miercuri un protocol de colaborare, în vederea selectării viitorilor sportivi de performanță din oraș și din județ.
Președintele CSM Târgu Mureș, Constantin Copotoiu, a declarat, în conferința de presă care a marcat evenimentul, că această colaborare vizează inițierea gratuită a tinerilor din școlile mureșene în diferite ramuri sportive și selectarea celor mai buni dintre ei pentru sportul de performanță.
“Am găsit de cuviință să facem acest lucru în mod organizat, pentru că numai așa, prin ordine și disciplină putem face performanță și acest proiect să reușească. Adică am pornit de la nivelul Inspectoratului să semnăm acest protocol de colaborare, prin care se va aduce la cunoștință școlilor din orașul Târgu Mureș, din județ că va fi o acțiune comună între club și Inspectorat privind selectarea copiilor în vederea practicării diferitelor sporturi. La început, copiii vor veni câți doresc, pentru că această inițiere în sport se face gratuit, și după aceea profesorii, care sunt, o parte din ei, antrenorii noștri, vor selecta acele elemente de perspectivă care vor ajunge să facă performanță”, a spus Copotoiu.
Acesta a adăugat că se va merge în școli alături de sportivi de performanță, care să fie modele pentru elevii care își doresc o carieră sportivă și crede că acțiunea va fi o reușită, astfel încât peste câțiva ani și cei care vor fi selectați prin acest proiect să confirme și să facă cinste, prin rezultatele lor, județului. El a salutat deschiderea ISJ Mureș pentru acest proiect.
Inspectorul-șef al ISJ Mureș, Ioan Macarie, a salutat, la rândul său, inițiativa și a dat asigurări că va sprijini proiectul cu tot ceea ce este necesar.
“Ne dorim foarte mult ca rezultatele să fie pe măsura efortului, pentru că inișiatuiva este în primul rând a dumneavoastră, noi vă susținem cu tot ceea ce credem de cuviință, cu siguranță acest protocol va fi adus la cunoștința tuturor unităților școlare, nu numai a celor 33 din municipiul Târgu Mureș, cât și, bineînțeles, a celor 623 pe care le are județul Mureș și unde învață aproximativ 85.600 de copii”, a declarat Macarie.