Pentru reducerea și eradicarea cerșetoriei pe raza municipiului Sighișoara și asigurarea protecției sociale a minorilor, la inițiativa Serviciului Public Poliția Locală Sighișoara, Municipiul Sighișoara, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Direcția de Asistență Socială Sighișoara, Fundația Veritas și Asociația Misiunea Globală au încheiat un protocol de colaborare al cărui scop este conlucrarea și mobilizarea tuturor resurselor disponibile în vederea creșterii operativității de intervenție pentru cazurile în care sunt implicați minori – ca victime ale maltratării, ca autori de fapte penale, în legătură cu tulburarea ordinii și liniștii publice sau ca victime ale violenței domestice, minori lipsiți de supraveghere, precum și întreprinderea tuturor măsurilor pentru reducerea fenomenului de cerșetorie și prostituție în Sighișoara.
Pentru îndeplinirea obiectivelor protocolului, colaborarea dintre părți se realizează cu respectarea principiilor generale care guvernează sistemul național de asistență socială, precum și a principiilor specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute în legislația specifice, în convențiile internaționale ratificate prin lege și în celelalte acte internaționale în materie la care România este parte, precum și în standardele minime de calitate aplicabile.
Principiile specifice sunt:
Solidaritatea socială;
Parteneriatul;
Transparența;
Respectarea și promovarea cu prioritate a interesului persoanei;
Protejarea și promovarea drepturilor persoanelor;
Respectarea demnității umane;
Asigurarea protecției împotriva abuzului și exploatării persoanei beneficiare;
Asistarea persoanelor fără capacitatea de exercițiu în realizarea și exercitarea drepturilor;
Promovarea unui model familial;
Preocuparea permanent pentru identificarea soluțiilor de integrare în familie;
Încurajarea inițiativelor individuale;
Asigurarea unei intervenții profesioniste;
Asigurarea confidențialității și a eticii profesionale;
Primoridialitatea responsabilității persoanei/familiei;
Principiul legalității;
Principiul celerității.
Primarul municipiului Sighișoara,
Prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean