Consilierii PSD au susţinut, marţi, în şedinţa Consiliului Local Târgu Mureş că raportul comisiei de specialitate care a analizat concesionarea locurilor de parcare din oraş ar fi scos la iveală o serie de nereguli.
Consilierul PSD, Olimpiu Sabău Pop, a susţinut că au fost sesizate ‘o serie de nereguli’, care ar confirma rezultatele controalelor din anii trecuţi, printre acestea regăsindu-se existenţa unor străzi pentru care se solicită taxă de parcare, dar care nu ar fi fost licitate sau neacordarea de bonuri celor care plătesc taxa de parcare.
În plus, spune consilierul, firma concesionară plăteşte cu întârziere redevenţa, iar municipalitatea ar fi stabilit ‘în mod defectuos’ criteriile pentru participarea la licitaţie.
‘La toate plăţile redevenţei s-au înregistrat întârzieri, în anumite cazuri chiar de 284 zile. De asemenea, 55% din străzi au un număr de locuri de parcare mai mic decât cel care a fost licitat. Comisia a primit mai multe sesizări şi chiar membrii comisiei au constatat că la Week-end (Complexul Mureşul, n.r.) nu se dă bon fiscal pentru taxa de parcare’, a spus acesta.
Comisia de specialitate a cărui raport a fost prezentat de consilierul PSD a propus rezilierea contractului de concesionare a parcărilor din Târgu Mureş şi acordarea gratuităţii la parcare pentru toţi locuitorii municipiului.
De cealaltă parte, consilierul local Claudiu Maior, care este şi consilier al primarului municipiului, a negat acuzaţiile formulate de Pop, arătând că cele enumerate de consilierul PSD ar fi făcut obiectul unor cercetări şi că acestea ar fi fost infirmate inclusiv de instanţele de judecată.
‘Numărul locurilor de parcare a scăzut datorită lucrărilor stradale. Redevenţa se stabileşte trimestrial în funcţie de numărul locurilor administrate. Concesionarul şi-a achitat redevenţa. Pentru întârzieri concesionarul a achitat penalizări (…) Este fals că numărul de locuri de parcare este mai mic decât cel licitat. Sumele prezentate de comisie nu sunt reale, asociatul a plătit în fiecare an cel puţin 15.000 lei’, a spus Maior.
Raportul prezentat marţi de consilierii PSD, care a stârnit discuţii aprinse între tabăra PDL şi cea a USL, va fi trimis Curţii de Conturi.
AGERPRES