AWAKE este selectat printre cele mai așteptate și inovatoare festivaluri boutique ale acestei veri, de către prestigioasa publicație The Guardian. AWAKE este astfel inclus într-o companie selectă: Body & Soul (Irlanda), Meadow in the Mountains (Bulgaria), Sacred Ground (Germania), Secret Solstice (Islanda), Mandera (Italia), Parallel (Spania).Principalele ingrediente care plasează festivalul AWAKE în acest context nou, vibrant și contemporan sunt:
- locația unică în care se desfășoară (Domeniul Teleki, Mureș, Transilvania)
- line-up-ul specific evenimentelor muzicale de gen
- îmbinarea eclectică de experiențe (cinema, teatru și bibliotecă în aer liber, instalații de artă contemporană de mari dimensiuni, yoga și pilates, speech-uri și workshop-uri Feed Your Mind sau bazarul tematic).
AWAKE își completează seria de aprecieri, după nominalizarea din cadrul European Festival Awards(finalist în categoria Best Medium Sized Festival 2018) și selectarea de către Festicket ca fiind unul din cele mai așteptate festivaluri boutique din 2018.
Primele două ediții au confirmat profilul multidisciplinar-internațional al evenimentului și au atras festivalieri din mai multe țări (Germania, Bulgaria, Ungaria, Italia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, SUA).
Articolul integral din The Guardian aici.