negocieri de pace, a reacţionat Máté Paczolay, purtătorul de cuvânt al Ministerului Ungar al Afacerilor Externe, la declaraţia viceministrului ucrainean de externe, potrivit căruia „Ungaria susţine distrugerea naţiunii ucrainene”.
În comunicatul remis, marţi, de Máté Paczolay, agenţiei ungare de presă MTI, se arată că declaraţia este “o provocare evidentă şi într-un stil ce nu poate fi catalogat. Nu vom lăsa pe nimeni să ne atragă în război, vom continua să solicităm încetarea focului şi negocieri de pace”.
Yevhen Perebyinis, adjunctul ministrului de externe ucrainean, a declarat într-un interviu legat de Ungaria, acordat portalului slovac SME Svet, că Ungaria ajută în mod direct Rusia prin blocarea sancţiunilor împotriva Rusiei. Potrivit declaraţiei lui Yevhen Perebyinis, Ucraina este dezamăgită din cauza atitudinii Ungariei. Printre exemple, acesta a amintit blocarea reuniunii comitetului Ucraina-NATO şi comentariile critice privind sancţiunile.
Acesta a calificat drept dezamăgitoare poziţia Ungariei potrivit căreia calea spre pace este ca Ucraina să nu se mai opună Rusiei. Potrivit politicianului ucrainean, scopul lui Vladimir Putin este “invazia completă a Ucrainei şi distrugerea naţiunii ucrainene”. “Acest lucru înseamnă că Ungaria susţine distrugerea naţiunii ucrainene”, a declarat Yevhen Perebyinis pentru portalul SME Svet din Slovacia.
Sursa: MTI