Multe femei au cel puțin o poşetă pe care nu o mai folosesc și care zace uitată pe undeva. Sunt multe femei însă în jurul nostru … şi nu puţine, care nu au şi poate nu au avut nicicând o poşetă.
„Din dorinţa de a împărtăşi din abundenţa şi bucuria noastră, acelora mai puţin norocoase, din credinţa că împreună se poate sădi un zâmbet, se poate aduce o mângâiere acolo unde viaţa a dat o palmă, acolo unde a săpat răni adânci, am inițiat proiectul Puternice împreună, femei pentru femei.”– JCI Târgu Mureș
În cadrul acestui proiect, care se desfășoară până la începutul lunii octombrie, se vor colecta poșete cu produse de igienă personală pentru femei. Poșetele vor fi livrate în prima săptămână a lunii octombrie, cu ajutorul fundației Casa Dragostei și a Milei, partener în cadrul acestei inițiative, femeilor ce provin din diverse medii dezavantajate ale județului Mureș cu care fundația lucrează în diversele sale proiecte și acțiuni umanitare.
La momentul livrării poșetelor cu produse, beneficiarele vor primi totodată de la profesionişti din sistemul medical și informații utile despre anumite afecţiuni cu care se confruntă în special femeile și metode privind prevenţia acestora.
Persoanele interesate să sprijine campania JCI pot dona o poșetă cu produsele de igienă propuse până la finalul lunii septembrie. Rugămintea organizatorilor este ca poșetele să fie în stare bună, iar produsele de igienă să fie noi. Punctele de colectare a poşetelor sunt: Restaurant Citadel, J’ai Bistrot și Scarlet Cafe.
Pentru donații personalizate se poate lua legătura cu echipa JCI Târgu Mureș.
Mai multe detalii privind campania pot fi găsite pe: http://jcimures.ro/puternice-impreuna-femei-pentru-femei/.
Împreună chiar putem să fim puternice!