Programul rabla la electrocasnice 2021 va da startul mai mult ca sigur la începutul lunii mai, potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna. Prin programul rabla la electrocasnice, românii primesc reduceri sub forma unor vouchere de cumpărături în schimbul returnării electrocasnicelor vechi.
Românii vor beneficia de reduceri pentru aparatură electrocasnică: mașini de spălat, frigidere, laptopuri, tablete, televizoare, aparate de aer conționat.
Potrivit Bugetului Administrației Fondului pentru Mediu, Guvernul a alocat pentru Programul Național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic suma de 75 de milioane de lei, cea mai mare de până acum. Anul trecut bugetul a fost de 40 milioane lei.
Programul rabla pentru electrocasnice în 2021: care este valoarea voucherelor
Finanțarea nu poate depăși 50% din valoarea echipamentelor comercializate prin program. Momentan acestea sunt sumele propuse de Administraţia Fondului pentru Mediu:
- 200 lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an
- 300 lei pentru mașini de spălat rufe cu eficiență energetică cel puțin A++
- 500 lei pentru laptop-uri
- 300 lei pentru tablete
- 400 lei pentru mașini de spălat vase cu eficiență energetică cel puțin A++
- 400 lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++
- 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficiență energetică cel puțin A++
- 400 lei pentru televizoare cu eficiență energetică cel puțin A
Cum și unde poți duce echipamentele vechi și primi la schimb reduceri: ce magazine participă la rabla la electrocasnice 2021
În această perioadă, retailerii au dat startul campaniilor pentru rabla la electrocasnice. Iată câțiva dintre retailerii care oferă în prezent vouchere în schimbul electrocasnicelor vechi. Încă nu au fost anunțați toți participanții, însă este de așteptat să participe același număr de comercianți ca anul trecut și anume 24.
Altex/Media Galaxy
Începând cu data de 02.04.2021, se prelungește campania în magazinele Altex pentru toate categorile de produse participante, până la data de 01.07.2021. Clieții care vor veni cu echipamentul vechi vor primi la schimb vouchere de 150 lei per echipament predat.
Pe lista pentru noua campanie nu vor mai fi produsele din categoria aparate de aer conditionat. Astfel că, nu mai sunt acceptate pentru predare ca produs de tip buy-back, aparatele de aer condiționat, indiferent de marca acestora și nu se mai pot solicita vouchere pentru această categorie de produse. Poți consulta aici lista cu produsele la care poți obține reduceri.
Flanco
Campania de buy-back de la Flanco se va desfășura în perioada 10.02.2021 – 01.05.2021. Pentru a putea beneficia de voucherul de 200 lei, valoarea minimă a produsului din categoriile participante trebuie sa fie de minim 1.000 lei, iar pentru preluarea deșeului se percepe o taxă de ridicare de 14,99 lei.
La ce produse poți folosi voucherele:
- Mașină de spălat și uscatoare rufe;
- Combină frigorifică;
- Frigider
- Ladă frigorifică;
- Congelator;
- Vitrine frigorifice;
- Side by side;
- Aer condiționat;
- Mașini de spălat vase;
- Combine frigorifice incorporabile;
- Congelatoare incorporabile;
- Frigidere incorporabile;
- Răcitoare de vinuri incorporabile;
- Mașini de spălat vase incorporabile;
- Masini de spălat rufe incorporabile.
Auchan
Auchan organizează, până pe 15 mai, programul de buy-back pentru produse electrocasnice. Clienții pot aduce în hipermarketurile Auchan participante articole electrocasnice vechi, cu circuitul electric complet. La schimb primesc o reducere de 120 lei din prețul de vânzare al unui produs electrocasnic nou achiziționat, din magazinele respective.
Produsele electrocasnice vechi care pot fi colectate în hipermarketurile Auchan sunt: lăzi frigorifice, congelatoare, mașini de spălat, mașini de spălat vase, combine frigorifice, frigidere cu două uși și side-by-side, precum și aparate de aer condiționat (unitatea interioară și cea exterioară, alături de motor).
Cora
Cora lansează o nouă ediție a programului Rabla pentru electrocasnice, prin care clienții care cumpără aparate noi și predau echipamentele uzate primesc un voucher de cumpărături în valoare de 200 de lei.
În programul cora Rabla 2021, care se derulează în perioada 6 aprilie – 31 decembrie, sunt acceptate aparate frigorifice, aragazuri, mașini de spălat și aparate de aer condiționat.
Clienții pot opta între a aduce electrocasnicele vechi în oricare dintre hipermarketurile cora sau de a solicita ridicarea acestora de la domiciliu, precum și livrarea noului aparat tot la domiciliu.
Sursa foto: Shutterstock