După o perioadă de întrerupere cauzată de pandemia de Covid, Radio Tg.Mureș reia acțiunea civică de ecologizare a malurilor râului Mureș. Anul acesta evenimentul de la Tg.Mureș va avea loc duminică 15 mai, începând cu ora 11, în amonte și aval de barajul de pe râul Mureș.
Organizațiile civice, intituțiile, firmele, presa mureșeană și cetățenii cu spirit civic sunt așteptați pe malul Mureșului, la cele 5 puncte de lucru, pentru a primi mănușile de protecție și sacii menajeri necesari acțiunii de ecologizare, care anul acesta va încerca o colectare selectivă: în sacii galbeni se vor aduna deșeurile din plastic, iar în sacii negri restul deșeurilor.
Pe lângă acțiunea de ecologizare vor fi organizate momente educative și concerte atât pentru copii, cât și pentru adulți. Vor fi workshopuri, posibilități de plimbare pe Mureș cu caiacul și SUP-urile (stand up paddle-uri) și un concert cu invitat surpriză.
Vor fi 5 puncte de lucru:
1. Zona Bac
2. Pe faleză, în spatele fostului ștrand 1 Mai
3. Cartierul Unirii, sub podul mare
4. Parcarea vis-a-vis de Black Lord
5. New entry – pădurea de lângă cimitirul din Remetea (alegeți cel mai apropiat punct de lucru de domiciliul dumneavoastră)
La ora 13,00 se va desfășura un workshop despre reciclarea materialelor din plastic. La ora 14,00 va avea loc un concert surpriză.