Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, miercuri, lista cu cele 27 de unităţi spitaliceşti ce urmează să primească finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – PNRR.
„În octombrie 2021, a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru stabilirea criteriilor de selecţie. În luna noiembrie, am început să primim aceste proiecte şi am ajuns în situaţia evaluării în luna decembrie şi până în momentul în care stăm de vorbă am evaluat aceste proiecte. Au primit punctajul criteriilor precizate în hotărârea de Guvern. Această listă va rămâne în transparenţă decizională, împreună cu proiectul hotărârii de Guvern, timp două săptămâni, după care Guvernul României va aproba această listă, prin hotărâre, iar semnarea contractelor de finanţare va urma imediat la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. Angajamentul României referitor la proiectul de investiţii precizează sfârşitul lunii iunie a anului 2026 pentru finalizarea proiectelor, care înseamnă proiectare, execuţie şi dotarea a acestor unităţi spitaliceşti”, a explicat Rafila, într-o conferinţă de presă, la sediul Ministerul Sănătăţii.
În proiect de află construirea unui centru chirurgical la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş.
AGERPRES