Cu un avans de 10 puncte, perechea Kovács – Neumann așteaptă cu nerăbdare cursa finală de săptămâna viitoare (7-9 octombrie).
Raliul târgumureşean nu a avut până acum nici un titlu de campion naţional absolut!
Pentru a realiza acest lucru, cei doi trebuie să facă nu doar o cursă perfectă, ci și mașina trebuie să fie în stare bună.
L-am întrebat pe Levente „Kopek” Kovács despre ultima săptămână de pregătire. Cum pregătesc mașina, cum se pregătesc, aleg să conducă în siguranță sau își asumă riscuri?
Pregătirea a început după ultima cursă. În primul rând mașina, are acum o configurație tehnică diferită. Am schimbat o mulțime de lucruri, inclusiv frânele, radiatorul, răcitorul de ulei și am pus o altă cutie de viteze. Mașina va primi, de asemenea, pneuri noi pentru a îmbunătăți aderenţa. În acest weekend, sâmbătă, voi avea un trackday în care voi mişca un pic mașina pentru a mă asigura că totul este în ordine.
În ceea ce privește campionatul, cine mă urmărește știe că avem 10 puncte avans față de campionii de anul trecut. Fanii trebuie să mai știe că dacă vom reuși această performanță, va fi primul titlu național pentru Târgu Mureș la categoria raliuri.
Revenind la cursă, trebuie să fim calmi și inteligenți în privința acestui mic avantaj. Sper ca următorul articol să fie despre un succes mult așteptat.
Să ţinem pumnii pentru perechea Levente Kovács și Alexandru Neumann!
Aşa cum trebuie să ţinem pumnii şi pentru familia Turzai. Tata – Dániel – şi fiica – Andreea – de asemenea sunt pe locul întâi la categoria I2 şi au şanse reale la titlul naţional.
Ultima etapă de campionat se va desfăşura între 7-9 octombrie la Cluj.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.