În 26 octombrie 2020, Primarul Soos Zoltan și-a rostit jurământul în fața cetățenilor ca primar ales al Municipiului Târgu Mureș.
La un an de la acest eveniment, acesta a ținut o conferința de presă în care a prezentat cele mai importante realizări din acest an.
„ Au trecut 365 de zile de când mi-am început activitatea de primar. În toate aceste 365 de zile, am lucrat pentru oraș, cu responsabilitate și smerenie.
Scopul meu rămâne același: să dezvoltăm orașul nostru printr-o o politică cinstită.
Încă o dată îmi reafirm susținerea și deschiderea către toți cei care vin cu propuneri constructive pentru dezvoltarea Târgu Mureșului.
Împreună cu colegii mei căutăm permanent soluții pentru a face orașul nostru mai frumos și mai locuibil.
Știm din experiența de viață că performanța la vârf nu se poate obține de pe o zi pe alta. Nu se poate crea ceva durabil de marți până miercuri. Încet dar sigur, am făcut progrese obținând rezultate frumoase după cele 365 de zile. Despre aceasta vreau să vă vorbesc acum “ cu aceste cuvinte și-a început discursul Primarul Soos Zoltan.
Vă prezentăm mai jos principalele realizări din primul an de mandat:
⦁ Relația instituției cu cetățenii
⦁ Am început procesul de digitalizare al instituției.
⦁ Am clarificat și am simplificat situația colectării deșeurilor, punând în aplicare un serviciu operațional și eficient. Noul contract al serviciilor de curățenie economisește 15 milioane de lei pe an pentru oraș.
⦁ Am demarat colectarea deșeurilor electronice, desfășurând în acest an două astfel de campanii.
⦁ Începând din acest an, Administrația Serelor va colecta și va recicla deșeurile verzi.
⦁ După mulți ani, situația burselor școlare s-a rezolvat.
⦁ Am plătit alocațiile restante persoanelor cu dizabilități și celor defavorizate.
⦁ S-a deschis Biroul Unic.
⦁ Aplicăm bilingvismul instituțional.
⦁ Am reorganizat Poliția Locală, Grădina Zoologică și Serele, iar Complexul de Agrement și Sport Mureșul va deveni și el o instituție publică cu personalitate juridică. De asemenea, vom înființa Centrul Cultural Târgu Mureș.
⦁ Am ușurat accesul la serviciile fiscale pentru persoanele juridice printr-un birou dedicat lor.
⦁ Am permis din nou artiștilor stradali să poată performa pe străzile orașului.
⦁ Am scutit de plata impozitelor pe clădiri și terenuri întreprinderile care investesc minim 250 000 de euro în construirea unei proprietăți și care creează noi locuri de muncă.
⦁ Am eliminat necesitatea certificatului fiscal din procedura de solicitare a autorizațiilor de construcție.
⦁ Am lansat un concurs pentru amenajarea de spații pietonale în centrul orașului, punând în valoare patrimoniul arhitectural
⦁ Am inaugurat statuia principelui transilvan Gábor Bethlen din centrul orașului,
⦁ Am făcut demersurile pentru finalizarea amplasării Grupul statuar ,,Școala Ardeleană”,
⦁ Am lansat inițiativa ,,Adoptă un spațiu verde”, un nou parteneriat între comunitate și Municipalitate.
⦁ Din acest an, activitățile culturale-artistice, de tineret și divertisment au animat Cetatea, care a devenit astfel un centru cultural dedicat acestor manifestări.
⦁ Am deschis Galeria de Artă în Cetate.
În șase luni de când avem buget am luat decizii sensibile, importante și urgente:
⦁ În primul rând, am plătit mare parte din datoriile orașului, ce reprezentau o presiune asupra bugetului.
⦁ După 20 de ani am găsit o soluție legală pentru terenul situat în Târgu Mureș, str. Gheorghe Marinescu nr. 50, astfel, Spitalul de Arși va putea fi construit pe acel loc.
⦁ Am redeschis bazinul olimpic acoperit de la Complexul Week-end.
⦁ Am deblocat proiectul patinoarului artificial care stagna de 13 ani.
⦁ În următorii doi ani vor fi înlocuite aproape în totalitate flota de autobuze. Primele 21 de vehicule vor sosi în acest an.
⦁ Am început construirea stațiilor de încărcare electrică atât la autobaza Transport Local, cât și la capetele de linii. De asemenea, am urgentat reconstruirea stațiillor de autobuz, respectiv introducerea unui sistem modern de ticketing și folosirea tehnologiilor digitale în toate serviciile societății.
⦁ Din această primăvară am lansat proiectul autobuze pentru elevi, pe șapte linii de transport.
⦁ Încă din acest an vom începe amenajarea unui parc natural în cartierul Tudor, pe 4 hectare, mărind astfel spațiul verde al orașului.
Infrastructură și proiecte mari:
⦁ Studiile de fezabilitate pentru centura urbană sunt în curs de realizare pe toate cele 7 secțiuni. Contractele de finanțare au fost semnate pentru două dintre tronsoane, care vor fi finalizate în termen de 3 ani: racordul la autostrada Transilvania până la intersecția cu strada Budiului – pe o distanță de 2,5 kilometri, și racordul cu centura ocolitoare Ernei-Corunca până la drumul european E60, Calea Sighișoarei – pe o distanță de 1,6 kilometri.
⦁ Pe strada Gheorghe Doja se află în curs de desfășurare un proiect de realizare a unei benzi dedicate vehiculelor de transport public și a unei piste pentru bicicliști. Vom reproiecta intersecția dintre Centru și strada Gheorghe Doja, și vom realiza o pistă de biciclete care va lega cartierul Tudor și partea comercial-industrială a orașului. Zona din jurul clinicilor va suferi o transformare similară, dezvoltând o infrastructură convenabilă pentru bicicliști și pietoni.
⦁ Am lansat licitația pentru proiectarea unui pod peste Mureș, legătură între nodul rutier al autostrăzii și Azomureș – Nazna – Pănet.
⦁ De asemenea, a fost finalizat proiectul pasajului suprateran care va lega strada Budiului de zona Fabricii de zahăr.
⦁ Am demarat procedurile pentru cele 9 parcările supraetajate care urmează să fie construite în oraș
⦁
⦁ Până în prezent, a fost obținută finanțarea pentru izolare termică pentru 33 de blocuri, iar pentru alte 29 de blocuri cererile de finanțare sunt în curs de aprobare.
⦁ Am refăcut în totalitate străzile 8 Martie, Ialomiței, Bucegi, Bistrița și Rodnei, respectiv Bulevadul 22 Decembrie și Piața Armatei, precum și bulevardul 1 Decembrie 1918, de la podul Pokloș până la strada Moldovei.
⦁ La sfârșitul anului vom reabilita strada Mureșeni.
Am avut investiții majore la unitățile de învățământ, cheltuind pentru educație de două ori mai mulți bani decât în anii anteriori, 2019 – 2020.
⦁ Am renovat complet o școală, am dotat cu mobilier nou 18 unități de învățământ, am amenajat locurile de joacă la 13 grădinițe, am pavat și am pus la punct curțile școlilor, am înființat un cabinet stomatologic modern la Școala Gimnazială Liviu Rebreanu, am cumpărat 14 tabele interactive, am cumpărat instrumente muzicale noi și am extins rețeaua de internet.
⦁ Pentru elevii cu dificultăți locomotorii am montat 4 rampe de acces în unități de învățământ.
⦁ Prin programul ”Educație în realitatea augmentată în Municipiul Târgu Mureș”, devenim singurul oraș din țară unde modernizarea procesului educațional se face prin implementarea unui sistem de educație prin realitate virtuală augmentată.
⦁ Am demarat construcția de creșe din fonduri UE și fonduri guvernamentale.
„Dragi târgumureșeni!
Sunt primar de un an. Azi reafirm ce am spus atunci când am promis multă muncă și nu miracole. Succesul nu e ușor. Trebuie să muncim pentru a reuși. Dacă ne dorim lucruri mărețe, trebuie să gândim totul la scară mare.
Lucrurile mari sunt alcătuite din elemente mici. Cine urmărește activitățile primăriei, cu certitudine poate observa creșterea acestora. Sunt convins că pe termen scurt și mediu reușim să schimbăm orașul în bine!” a declarat Primarul Soos Zoltan la final.
Serviciul Relații Interne și Internaționale