Ce călătorie incredibilă a fost până acum. Parcă a fost ieri când am câștigat primul meu campionat la juniori 2 Standard, în 2004. Ghiciți unde? Chiar în același loc. În orașul în care m-am născut, acolo unde totul a început cu mulți, mulți ani în urmă. a declarat campionul la dans Rareș Cojoc după participarea la Campionatul național de Dans desfășurat în weekend la Târgu Mureș.
A fost grozav să performez din nou în fața publicului de acasă, a prietenilor mei, a părinților mei, a bunicii mele și, nu în ultimul rând, în fața soției mele incredibile și a celor 3 copii minunați. Mi-am promis că voi dansa până când copiii mei vor înțelege ce face tati pe ringul de dans îmbrăcat ca un pinguin. Sper ca eu, performând în fața ochilor lor, să fie cea mai bună lecție pe care aș fi putut să le-o dau. Călătoria continuă, destinația e încă departe. a mai afirmat campionul mureșean.