Conform informaţiilor iniţiale la data de 11.07.2017, ora 20:00, pe DJ 142, la km. 23+900m, în afara localității Odrihei, un bărbat, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu digul de pământ din imediata apropiere a părții carosabile.
În urma accidentului s-a constatat decesul conducătorului auto.
Pentru că circumstanţele au fost suspecte, poliţiştii din Târnăveni au continuat cercetările cu privire la producerea accidentului iar în cele din urmă l-au prins pe adevăratul şofer ucigaş care fugise de la locul faptei. Victima care a decedat se afla de fapt pe locul din dreapta al autoturismului şi nu era conducătorul auto.
Tânărul şofer vinovat cu iniţialele G.S.R. a fost arestat în cursul serii de joi şi depus în arestul IPJ Mureş. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă.