Război între prosumatori și ANRE: plata energiei după 24 de luni e un „credit fără dobândă”
Aproape 1.000 de prosumatori au trimis petiții către ANRE pentru eliminarea sistemului de plată a energiei în surplus la 24 de luni. Autoritatea respinge cererile și acuză Asociația Prosumatorilor de manipulare.
Un conflict major a izbucnit între Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), pe fondul controversatului sistem de plată a energiei în surplus care obligă prosumatorii să aștepte până la 24 de luni pentru a-și primi banii.
Creditul fără dobândă: 300 de milioane de euro de la prosumatori
Potrivit APCE, sistemul actual, impus prin Ordinul ANRE nr. 15/2022, a transformat prosumatorii în „creditori fără dobândă” pentru furnizorii de energie. Asociația estimează că din 2023 până astăzi, prosumatorii români au oferit furnizorilor o linie de credit de peste 300 de milioane de euro, fără să primească vreo compensație pentru această întârziere.
„Nicăieri în Europa nu există un astfel de mecanism care să permită plata cu întârziere de 24 de luni”, susține Dan Pîrșan, președintele APCE. Doar pentru 2025, asociația estimează că prosumatorii vor livra în exces peste 2 miliarde de kWh, energie pe care furnizorii o încasează lunar dar o plătesc abia după doi ani.
De la „până la 24 de luni” la „exact 24 de luni”
Controversa vine din interpretarea legislației. Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 prevede că prosumatorii pot utiliza energia reportată „până la 24 de luni”. Însă ANRE a transformat prin Ordinul nr. 15/2022 această perioadă maximă într-o regulă obligatorie de exact 24 de luni.
APCE consideră că această interpretare favorizează masiv furnizorii și contravine practicilor europene standard, unde compensarea financiară se face lunar.
ANRE: „Nu putem dribla pe lângă lege”
Răspunsul ANRE a fost ferm. Președintele George Niculescu a declarat că autoritatea nu poate modifica legislația primară și că orice schimbare necesită modificarea Legii nr. 123/2012.
„În cariera mea în administrația publică am mai fost supus unor astfel de presiuni publice. Nu am făcut acel lucru atunci, nu o să-l fac nici acum”, a spus Niculescu, acuzând A.P.C.E. de manipularea cetățenilor de bună credință. ANRE subliniază că metodologia actuală respectă legislația primară și că aproximativ 400 de petiții primite nu pot schimba această realitate juridică.
Numărul prosumatorilor, în continuă creștere
Chiar dacă declară deocamdată că nu răspunde presiunilor, ANRE va trebui să țină cont totuși că vorbim de un segment extrem de important din populație, cu un aport tot mai mare de energie pentru rețea. Potrivit ANRE, la începutul acestui an numărul prosumatorilor din România a trecut de 200.000. Județul Mureș este unul foarte bine reprezentat, datele arătând că avem aproximativ 6.500 de prosumatori, peste media națională.
