Situație explozivă la Corunca, unde eliberarea certificatelor de urbanism, în vederea autorizării unor construcții, este blocată de câteva luni. Primarul Takács István spune că situația e generată de divergențele pe care autoritatea locală le are cu Consiliul Județean Mureș în ce privește Planul Urbanistic General (PUG). Alexandru Câmpeanu, vicepreședinte al CJ Mureș, afirmă că blocajul a fost generat de arhitectul-șef al județului, Răzvan Șipoș, motiv pentru care a fost sesizată Comisia de disciplină. Cel din urmă se apără, arătând că nu avea cum să valideze practic PUG-ul adoptat de Consiliul Local Corunca, întrucât acesta nu corespunde cu documentația avizată de CJ Mureș, iar acest lucru ar fi fost, în opinia sa, ceva ilegal.
Primarul din Corunca, Takács István , a explicat pentru Punctul că situația se datorează faptului că planșele pe baza cărora a fost întocmit PUG-ul aprobat de Consiliul local al comunei nu corespund cu documentația CJ Mureș. Primarul a dat asigurări că situația se va rezolva, intenția autorității locale fiind să se facă un nou PUG.
„Avem divergențe cu cei de la CJ Mureș – ei eliberează autorizațiile de construire și certificatele de urbanism – deoarece planșele nu corespund. Sunt aceleași de 10 ani. Am făcut demersuri la conducerea CJ Mureș, la domnul vicepreședinte Câmpeanu. Vrem să reînnoim PUG-ul, dar mai durează, se va face achiziția lucrării pe SEAP. Într-adevăr, sunt persoane nemulțumite, sunt unele care au depus de 2-3 luni actele pentru certificatul de urbanism”, a spus primarul, care a precizat că în Corunca se mai poate construi doar unde există Planuri Urbanistice Zonale (PUZ-uri) valide, pentru care se eliberează certificate de urbanism.
Alexandru Câmpeanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, a declarat pentru Punctul că situația de la Corunca îi este cunoscută, însă blocajul i se datorează arhitectului-șef al județului, Răzvan Șipoș, care a și fost convocat, legat de acest subiect, în fața Comisiei de disciplină a CJ Mureș, ”pentru întârzierea unui act”.
„Resping interpretarea că blocajul se datorează CJ Mureș, de fapt i se datorează domnului arhitect-șef Răzvan Șipoș, care interpretează greșit o anumită stare de fapt. Am sesizat Comisia de disciplină cu privire la această situație. Deci noi am purtat o corespondență cu administrația din Corunca, în urma căreia am clarificat instituțional, legal. Domnul Șipoș a refuzat să-și însușească opinia tuturor celorlalți”, a spus Câmpeanu.
De cealaltă parte, Răzvan Șipoș a explicat pentru Punctul că în momentul în care a identificat diferențe între documentația avizată de Consiliul Județean Mureș și cea aprobată de Consiliul Local Corunca, și-a „dat seama că nu se respectă legea”.
„Am observat problema când cineva a cerut un certificat de urbanism pe o zonă care apărea diferit la noi și la Corunca. Omului i-ar fi convenit ce are CJ, dar nu merge așa. Am vorbit cu cei care au elaborat documentația aprobată de Corunca și i-am întrebat ce se întâmplă. Mi-au răspuns că au folosit planșe mai vechi”, a spus Șipoș, care a adăugat că probabil s-a întâmplat acest lucru deoarece administrația din Corunca și arhitectul care a întocmit documentația „nu s-au înțeles la bani”.
El a precizat că a cerut și un punct de vedere de la compartimentul juridic al CJ Mureș, întrucât nici nu poate lucra pe baza a ceva doar avizat de CJ Mureș, dar nici nu poate să recunoască drept valabil ce a aprobat CL Corunca. Potrivit lui Șipoș, compartimentul juridic al CJ Mureș i-a dat „un punct de vedere destul de ciudat”, respectiv că, dacă există 2 documente, el trebuie să decidă pe care îl ia în calcul ca valid, fiind autoritate. Ca atare, a spus Șipoș, el a cerut Direcției Juridice sa anuleze hotărârea de aprobare a PUG-ului, ceea ce însă „n-a vrut nimeni”. Situația durează de câteva luni, timp în care au tot venit solicitări de la persoane care doreau emiterea certificatelor de urbanism, din Corunca, a precizat Șipoș.