Am urmărit stupefiată o înregistrare video primită via Facebook. Pe o stradă plină de noroi, cu greu am recunoscut în ea strada copilăriei mele, sunt filmați doi oameni ai muncii.
După echipamentul de protecție par a fi de la „drumuri”. Unul cu verde, altul cu vestă portocalie, înarmați cu o lopată și două găleți ce adăposteau vopsea lavabilă probabil, în vremea lor de glorie.
Oamenii muncesc. Ca într-un film mut, dat cu încetinitorul. Unul ia cu lopata, cu mare băgare de seamă câțiva stropi de apă neagră din băltoaca de pe marginea trotuarului și îi lasă să cadă în găleata reciclată. Celălalt între timp privește lung în zare, spre capătul străzii, de unde așteaptă probabil mântuirea. Cel cu verde mai strecoară câțiva stropi. Timpul trece cu pași de melc. Mai pune o lopată, și încă una, apoi cel cu portocaliu lasă jos găleata reciclată din mână, aplecându-se cu grijă spre cealaltă găleată reciclată ca s-o ducă în același ritm spre gura de canal aflat la câțiva metri mai jos, pe marginea drumului. Cel cu verde își mai trage sufletul nițel, apoi continuă cu aceeași resemnare să scormone pietrișul de sub care apar noi și noi stropi de apă murdară adunându-se într-o băltoacă.
Prima impresie te face să intri în corul huiduitorilor. „Ia uite la ăștia pe ce iau banii! Uite cum lucrează! Uite ce bătaie de joc! Cum vor găta cu asfaltarea în ritmul ăsta? Bine, frate, că nu adună apa cu mopul!”
Asta ar fi varianta cea mai ușoară de a ne manifesta spiritul civic de pe margine, și mânați de spiritul de turmă nici nu e de mirare dacă reacționăm astfel.
Numai că există și reversul medaliei! Dacă aruncăm o privire pe smartfonul cu care se mândresc azi-mâine până și copiii de țâță, ce vedem? Că suntem în anul de grație 2017. Și dacă ne gândim că sunt oameni și locuri pe acest pământ, unde în 20 de zile se ridică un bloc turn de la zero, că se fac drumuri, autostrăzi, tuneluri și mai știu eu ce în timp record, ne stă mintea în loc și-și face siesta precum lucrătorii cu veste colorate! E posibil ca mândra noastră țară să bată pasul pe loc? Ba să mai și meargă înapoi pe zi ce trece spre Evul Mediu întunecat? Auzi, să adune apa cu pipeta, că mere și-așa!
Nu sunt constructor, habar nu am cum se fac drumurile, cum se evacuează apa dintr-un șănțuleț, dar atât mă duce capul să realizez că oamenii aceia nu sunt de râs, ci mai degrabă de plâns. În secolul XXI să nu aibă un utilaj mai de doamne ajută cu care în doi timpi și patru mișcări se aspire apa, să usuce locul și să toarne asfaltul, e de plâns. România, trezește-te!
Erika MĂRGINEAN
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.