ACȚIUNE CU EFECTIVE MĂRITE PE RAZA JUDEȚULUI MUREȘ
În această dimnineată, peste 60 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat, pe raza județului Mureș, activități specifice pentru asigurarea și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunii, au participat polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, economic, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistic, dar și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile.
La aceste activități au fost avute în vedere verificarea modului de desfășurărare a activităților comerciale, verificarea deținătorilor legali de arme și muniții letale cu privire la condițiile de păstrare și asigurării a securității armelor deținute, depistarea persoanelor care transportă material lemnos fără documente de proveniență, depistarea conducătorilor auto care încalcă normele în vigoare privind circulația pe drumurile publice, în special a celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, au fost verificate 55 de autovehicule și aplicate 11 sancțiuni contravenționale la regimul circulației.
Polițiștii au reținut două certificate de înmatriculare și legitimat 68 de persoane.
4 deținători de arme au fost verificați, fără a fi constatate nereguli.
De asemenea, urmare a unui control efectuat la o societate comercială din Șincai, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Totodată, au fost puse în executare 19 mandate de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 386 din Codul Penal, săvârșită în contextul alegerilor electorale din data de 9 iunie 2024.
Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, pentru a asigura un climat de siguranță publică și pentru a descuraja orice activitate infracțională, activități care continuă și în perioada următoare.