Aeroportul Transilvania a fost prioritatea zero a Consiliului Județean Mureș pentru anul 2017 şi va rămâne şi pentru anul viitor. În acest an am atins două obiective majore care sunt esențiale pentru funcționarea în continuare a Aeroportului. Astfel, am obținut un nou certificat de aerodrom la nivel european şi am demarat lucrările de reabilitare capitală a pistei Aeroportului din Tîrgu Mureş. Lucrările de reparaţii executate de Asocierea PORR Construct SRL și Geiger Transilvania SRL au fost începute în luna octombrie și momentan sunt sistate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile până la sfârșitul lunii ianuarie 2018.
Conform legii bugetului pentru anul 2018 Aeroportul Transilvania va beneficia de un sprijin guvernamental de 40 de milioane de lei, ceea ce subliniază că nu numai noi, dar şi Guvernul consideră că reabilitarea şi dezvoltarea Aeroportului este o prioritate. Consiliul Județean acţionează în consecinţă şi astfel pe lângă reparaţia pistei, sunt în pregătire mai multe investiţii şi suntem preocupaţi de evaluarea perspectivelor operaţionale pe Aeroport prin realizarea testului investitorului privat prudent. Vom primi rezultatele studiului la începutul anului viitor, ceea ce ne va ajuta în luarea deciziilor pentru obiectivele de investiţii de la Aeroport. De asemenea, sunt negocieri permanente cu operatorii aerieni, care ar fi interesați de dezvoltarea unor noi destinații de la Tîrgu Mureș după terminarea lucrărilor de reabilitare. Avem încredere că începând din vara anului viitor vom avea din nou curse regulare de pasageri la Aeroportul Transilvania.
Consiliul Judeţean Mureş a făcut eforturi pentru a demara cât mai multe proiecte cu finanțare europeană. În 2017 instituția județeană a depus proiecte și a semnat contracte de finanțare europeană în valoare de peste 300 milioane lei. În total au fost depuse 6 proiecte și s-au semnat două contracte pentru reabilitarea Palatului Culturii şi pentru reabilitarea Muzeului de Ştiinţele Naturii Tîrgu Mureş. Dintre proiectele depuse cele mai importante sunt cele două proiecte de drumuri privind reabilitarea DJ Agnita-Sighișoara și a DJ Ungheni-Târnăveni. Valoarea acestora este de aproape 200 milioane de lei, iar contractele urmează a fi semnate la începutul anului viitor conform anunțului primit din partea ADR Centru.
Consiliul Județean are în administrare peste 700 km de drumuri județene iar reabilitarea și întreținerea acestora este o preocupare permanentă a instituției. În anul în curs s-au realizat lucrări de covoare asfaltice pe o porțiune de 45,5 km în valoare totală de 7,6 milioane lei, iar pentru lucrări de întreținere prin plombări au fost încheiate 10 contracte subsecvente, în valoare totală de 1,4 milioane lei. În cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)
Consiliul Judeţean a câştigat finanţare pentru patru proiecte, respectiv pentru realizarea de îmbrăcăminte ușoară rutieră pentru drumurile județene Bahnea-Cund-limita județ Sibiu și Mureni-Archita-limită județul Harghita, lărgirea drumului județean Breaza-Voivodeni-Glodeni și reabilitarea drumului județean Luduș-Sărmaș-limita județ Bistrița-Năsăud. Valoarea totală a celor 4 proiecte este de 61.855.716 lei din care suma de 58.703.706 reprezintă finanţare de la bugetul de stat, diferenţa fiind suportată din bugetul judeţului Mureş. Lungimea totală a drumurilor ce urmează a fi reabilitate este de 23 de km. Pentru DJ Mureni-Archita-limită județul Harghita contractul va fi semnat la începutul anului viitor.
În 2017 am făcut paşi importanţi pentru finalizarea proiectelor europene de mare dimensiune începute cu mulţi ani în urmă, astfel, în cazul Sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Mureş în februarie am reuşit să deschidem depozitul de deşeuri de la Sânpaul şi am reuşit să obţinem prelungirea contractului european cu încă un an, ceea ce înseamnă că perioada de implementare a proiectului a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2018, dată la care trebuie să avem un sistem funcţional în întregime. La Parcul auto pentru sporturi cu motor lucrările s-au finalizat, suntem în perioada de recepţie a investiției, recepția fiind suspendată din cauza unor defecţiuni constatate. Ambele proiecte trebuie finalizate până la sfârșitul anului viitor.
O altă realizare a anului în curs este înființarea Asociaţiei Visit Mureş care are ca scop promovare turistică a judeţului Mureş. Asociația îşi va începe activitatea din 2018.
Pentru a pregăti activitatea Consiliului Județean Mureș și obiectivele de investiții pentru anul 2018 am așteptat cu nerăbdare bugetul de stat pentru anul viitor. Conform legii bugetului aprobate săptămâna trecută județul Mureș va avea un buget mai mic față de 2017. Bugetul de stat pentru anul 2018 a prevăzut iniţial o sumă cu 24% mai mică, dar în urma unor propuneri de modificare a bugetului s-au alocat 40 de milioane de lei pentru lucrările de la Aeroportul Transilvania. Astfel judeţul Mureş în 2018 va primi din bugetul de stat suma de 224 milioane lei.
„Acest buget este cu 8,34% mai mic faţă de bugetul din 2017. Acest cadru financiar face posibilă acoperirea cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor de funcţionare, dar Consiliul Județean va avea la dispoziţie o sumă destul de modestă de 35 milioane de lei pentru investiţii. Totuși nu vom renunța la investiții, având în vedere că în acest an ni s-a aprobat contractarea unui credit în valoare de 77 milioane lei pentru lucrările de la aeroport,dar reparaţia pistei a fost finanţată din fonduri proprii şi fonduri guvernamentale, creditul aprobat va fi redistribuit pentru realizarea altor obiecte de investiţii, cum ar fi reabilitarea unor drumuri județene. În afara de acest aspect, echipa din cadrul Consiliului Judeţean va depune toate eforturile pentru depunerea cât mai multor cereri de finanţare prin fonduri europene, în funcţie de deschiderea noilor linii de finanţare”, a declarat în cadrul conferinţei de presă de bilanţ, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.