Reabilitarea clădirii cinematografului din centrul municipiul Miercurea Ciuc a fost finalizată în aceste zile, existând intenţia ca până la sfârşitul anului să fie dotată şi utilată, astfel încât să se transforme într-un centru multifuncţional de spectacole, concerte, proiecţii de filme şi evenimente culturale.
Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, a declarat că s-a finalizat prima fază a proiectului reabilitării clădirii fostului cinematograf „Transilvania”, care a vizat lucrări de reconstrucţie, arhitectură, extindere şi utilităţi. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 5,5 milioane de lei şi a fost suportată integral din bugetul local.
Clădirea cinematografului se va transforma într-un centru multifuncţional pentru spectacole, concerte, proiecţii de filme şi alte evenimente culturale sau ştiinţifice. Antal Attila a spus că, în afara vechii săli de proiecţie filme, „care acum este mai spaţioasă”, a mai fost amenajată o sală ce poate fi folosită pentru expoziţii foto sau de arte plastice, lansări de carte sau chiar centru de presă, în cazul organizării unor conferinţe. Există şi o sală studio, care va fi folosită pentru înregistrări sau repetiţii, dar şi un birou de informare turistică. În incintă s-a amenajat şi o cafenea, care va funcţiona independent de sala de spectacole, spaţiul urmând să fie scos la licitaţie.
Antal Attila a afirmat că arhitectul a încercat să găsească o soluţie cât mai bună pentru design-ul exterior al clădirii, ‚ţinând cont că aceasta se află la interferenţa dintre partea istorică şi cea nouă a oraşului’.
Faza a doua a proiectului…
…presupune dotarea şi utilarea sălilor, care va fi finanţată tot din bugetul local.
Viceprimarul Antal Attila spune că dorinţa conducerii primăriei este ca acest centru multifuncţional să fie dat în folosinţă în acest an, cel mai probabil spre sfârşitul anului.
„Domnul primar speră că anul acesta să putem găzdui primele evenimente. (…) Personal, cred că nu e ireal să credem că acest lucru se va întâmpla în timpul toamnei, când începe perioada de concerte şi spectacole”, a declarat Antal Attila.
Cinematograful „Transilvania” din Miercurea Ciuc şi-a suspendat activitatea în 2006 din cauză că nu existau bani pentru plata facturii la încălzire şi a fost preluat, ulterior, de Consiliul Local, fără ca să mai fie redeschis.
Numărul iubitorilor de film din Miercurea Ciuc care mergeau la cinema a scăzut dramatic. Datele statistice arată că înainte de 1989 mergeau la cinematograf, lunar, 35.000-40.000 de persoane. În anul 2000, numărul acestora a ajuns la 4.000-5.000, pentru ca în 2006, anul închiderii, să fie înregistraţi doar 600 de spectatori într-o lună.