Potrivit unei analize realizate de Erdélystat, consiliile locale din Transilvania au depus proiectele cele mai reușite pentru finanțare din fonduri europene, în perioada 2011-2017. În timp ce Muntenia a accesat 1,9 miliarde, Moldova doar 1,7 miliarde, consiliilor locale din Transilvania i-au revenit 2,4 miliarde de euro.
Dintre localitățile unde ponderea populației maghiare este de cel puțin 35%, cele mai mari venituri unionale pe cap de locuitor sunt la Borsec, Covasna, Sîngeorgiu de Pădure și la Carei. Dintre orașele din județul Mureș, pe primele trei locuri la accesări de fonduri europene se situează Sîngeorgiu de Pădure, Tîrgu Mureș și Sovata.
La Sîngeorgiu de Pădure se află în derulare numeroase proiecte ale căror valoare este mai mare decât valoarea celor precedente. ”Foarte mult activăm pentru dezvoltarea orașului din fonduri europene, căci din sursele proprii nu am reuși să facem decât foarte mici schimbări. Cu ajutorul obținut prin fonduri europene dezvoltăm școala din str. Gh.Doja, piața din jurul castelului Rhédey.
Un parc de două hectare și un loc pentru petrecerea timpului liber vom realiza în locul vechiului teren cu zgură și pe locul fostului bazin de apă, deasemenea din fonduri europene. Pe lângă acestea să ne amintim și de sumele câștigate pentru amenajarea muzeului Rhédey, precum și pentru centrul de zi, unde tineri și vârstnici de o seamă au posibilitatea de petrecerea timpului liber, în sala de cinema și în celelalte săli mai mici, renovate. Scopul nostru a fost dezvoltarea infrastructurii din învățământ, pe lângă școala amintită, am construit și o grădiniță, iar prin grija guvermnului ungar se va construi și o creșă.
Momentan așteptăm rezultatul analizării unui alt proiect pentru finanțare europeană, proiect de renovarea policlinicii orășenești, pentru achiziționarea ustensilelor medicale. În continuare avem proiecte de asfaltarea tuturor străzilor, precum și construirea unei săli de sport polivalente. Cea mai mare realizare în ceea ce privește Bezidul cel Nou a fost asfaltare drumului județean până la granița cu județul Harghita.
Anul acesta vom începe și renovarea porțiunii de drum județean ce traversează Bezidul cel Nou. Sunt foarte recunoscător colegilor mei și mândru în același timp, că pot lucra într-o asemenea echipă, și că putem dezvolta orașul meu natal”, a scris pe pagina sa de facebook, primarul orașului Sîngeorgiu de Pădure, Csibi Attila.