Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție sporită bunurilor personale, să evite locurile aglomerate și să nu răspundă provocărilor, evitând conflictele.
Totodată, reamintim tuturor mureșenilor care intenționează să plece de la domiciliu în perioada sărbătorilor, să asigure bine uşile şi ferestrele locuinței, și mai ales, să păstreze discreție raportat la pregătirile de plecare, evitând postările pe rețelele de socializare!
Nu uitați ca în situația în care ați luat cunoștință, în orice mod, despre comiterea vreunei fapte antisociale, vă puteți adresa celei mai apropiate unități de poliție sau să apelați Numărul Unic de Urgență 112!
Fie că vorbim de violența în familie, fie că ne referim la acțiuni agresive în general, vă reamintim ceea ce cu siguranță știți – care este contribuția alcoolului la posibile tragedii, care se întâmplă, din păcate, destul de frecvent de sărbători.
Alcoolul are impact deosebit de la o persoană la alta, așadar ține de fiecare să știe care este limita care, dacă va fi trecută, va însemna pierderea controlului acțiunilor, reacțiilor, comportamentului. În plus, unele persoane sunt mult mai agresive sub influența băuturii, în timp ce altele sunt la polul opus.
Indiferent de situație, o persoană în stare de ebrietate este mult mai expusă riscului de a fi victimă, fie a accidentelor rutiere, fie a hoților sau tâlharilor. Se adaugă și consecințele unei astfel de situații și din punct de vedere al datelor pe care le poate furniza Poliției într-o situație de victimizare, pentru a putea fi identificați autorii.
În ceea ce privește comportamentul agresiv, este cunoscut faptul că alcoolul elimină cenzura, controlul. Apar interpretări deplasate sau exagerate ale unor cuvinte sau gesturi, apar foarte repede conflictele verbale, însoțite uneori de cele fizice. În câteva secunde, oamenii se pot răni aproape fără să știe de ce, nu își mai conștientizează forța cu care lovesc, consecințele posibile. Unele dintre aceste încăierări apar de altfel între rude, reunite cu prilejul sărbătorilor, care au discuții mai vechi pe anumite subiecte sau care găsesc pe loc motive de ceartă.
În ceea ce privește traficul rutier, calitatea de conducător auto, aici trebuie să excludem alcoolul. Viața șoferului, a pasagerilor, dar și a celorlalți din trafic poate depinde de starea conducătorului auto. Scuzele şi explicaţiile sunt multe. Desigur, nu schimbă cu nimic sancţiunea – amendă, uneori suspendarea dreptului de a conduce, dosar penal, dar mai ales consecinţele unei posibile tragedii. Îndemnăm deseori şoferii să se gândească dacă merită riscul. Ar putea fi implicaţi într-un eveniment rutier, poate nu exclusiv din vina lor, dar care ar avea consecinţe tragice. Merită să ai o viaţă pe conştiinţă? Să te întrebi mereu dacă nu cumva ai fi putut evita nenorocirea dacă nu erai puţin …”afectat” de băutură? Concentrarea, atenţia, reflexele, toate pot avea de suferit.
Unii fac tot felul de calcule legate de cât timp a trecut, că a ieşit sau nu alcoolul din organism. Alţii vin cu eterna scuză „a fost doar o bere”. Mai e şi partea în care azi nu au băut, dar uită că în seara precedentă au întrecut măsura. Sunt prea mulţi factori care contribuie la timpul de eliminare a alcoolului din organism, deci să nu riscăm! Dacă am consumat alcool, haideţi să lăsăm scuzele, explicaţiile, dar mai ales SĂ LĂSĂM MAŞINA ÎN PARCARE! Un prieten, un taxi, un autobuz, mersul pe jos – sunt variante bune.
Trebuie însă să privim problema și din punct de vedere al celor implicați fără voie în astfel de situații.
Nu acceptați să urcați în mașină, dacă șoferul este sub influența alcoolului, iar dacă sunteți abordați de persoane aflate în stare de ebrietate sau se nasc discuții și sunteți prezenți, evitați să intrați în polemici, în certuri care vor face doar să înrăutățească situația. Sigur, pentru asta, e nevoie ca cei prezenți să nu fie la rândul lor “conduși” de alcool.
În numele Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, dorim tuturor cetățenilor sărbători fericite, petrecute alături de cei dragi în liniște, bucurie, dar cel mai important,
ÎN SIGURANȚĂ!
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE