Record de absorbție a fondurilor europene pentru agricultură îm 2025
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis un mesaj de apreciere la adresa echipelor din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, subliniind rolul acestora în gestionarea fondurilor europene și în direcționarea eficientă a resurselor financiare către dezvoltarea agriculturii românești.
Potrivit declarației sale, angajații ministerului, alături de structurile APIA și AFIR, au avut o contribuție esențială în sprijinirea fermierilor și în creșterea producției agricole la nivel național. Eforturile comune s-au concretizat într-un nivel ridicat de absorbție a fondurilor europene, considerat un nou record pentru agricultura României.
Florin Barbu a precizat că, până în prezent, Comisia Europeană a virat în conturile României suma de 4.075.862.964 de euro. De asemenea, până la finalul lunii în curs, statul român urmează să mai încaseze încă 1.006.710.849 de euro, ceea ce va duce totalul fondurilor atrase la peste 5 miliarde de euro.
Ministrul a evidențiat faptul că acest rezultat a fost posibil prin colaborarea strânsă dintre autorități și fermieri, parteneriat care a permis utilizarea eficientă a instrumentelor de finanțare disponibile la nivel european. În acest context, agricultura românească se află într-o etapă de dezvoltare accelerată, cu beneficii directe pentru fermele locale și pentru industria alimentară.
În încheiere, Florin Barbu a reafirmat angajamentul Ministerului Agriculturii de a continua investițiile în fermele românești, în sectorul agroalimentar și în dezvoltarea satelor, prin valorificarea integrală a tuturor surselor de finanțare disponibile, europene și naționale.

