Ediția 2017 a Zilelor municipiului Târnăveni a debutat vineri, 18 august, la ora 15:30, cu inaugurarea proiectului „Aleea Stelelor”, amplasat în Parcul Primăriei. Cu ocazia fiecărui eveniment major al orașului va fi vernisată câte o stea, ca recunoaștere a meritelor profesionale ale unor personalități care s-au născut în Târnăveni.
Prima stea…
… a fost inagurată vineri, în cinstea lui Ion Rițiu, actor la Teatrul Naţional Tîrgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”, protagonist al unor celebre filme românești, printre care „Ciuleandra”, „Mircea” sau „Noi, cei din linia întâi”.
De la ora 16, la Casa de Cultură, a avut loc conferința „Târnăveni, pasul înainte”, eveniment care a prezentat primul proiect de brand al unui oraș din județul Mures. În cadrul aceleiași conferințe, s-a publicat raportul de evaluare a perspectivelor Târnăveniului de a deveni smart city. Inițiativa, realizată în premieră în România, aparține Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate.
La ora 16:30, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local, prilej cu care a fost decernat titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Târnăveni veteranilor de război Zosim Solomon – 97 de ani, Ioan Solomon – 96 de ani și Octavian Orza – 94 de ani.
În același cadru, au fost înmânate distincțiile „Urbis Dignitas” Daciei Hîncu, medic oftalmolog, lui Alin Moldovan – inițiatorul proiectului „Maratonul Târnavei” și lui Raul Octavian Rus – locul al II-lea la Olimpiada Națională de Matematică.
Consiliul Local a aprobat atribuirea numelui „Ligeti György” actualei străzi „1 Mai”, iar proiectul referitor la modificarea numelui străzii Narciselor a fost amânat. De asemenea, au fost aprobate proiectele referitoare la imnul şi brandul Târnăveniului.
Mai apoi au fost primite delegațiile străine prezente la Zilele Târnăveniului și s-a făcut schimbul de cadouri în cadrul Festivalului Internațional de Folclor.
Record mondial
De la ora 18, în Piața Obor au fost prezente aproape 1.000 de persoane, care au reuşit omologarea unui record mondial, având în centrul atenției harta României, al cărei contur a fost format din oameni.
Parada de deschidere a Zilelor municipiului Târnăveni a început în jurul orei 19, cu ansamblurile locale și din cele nouă țări prezente la Festivalul Internațional de Folclor „Folk Friends Together”.
Deschiderea oficială a Zilelor municipiului Târnăveni a avut loc pe scena din centrul orașului, ocazie cu care a fost ascultat, în premieră, imnul municipiului Târnăveni.
De la ora 20.00 au concertat Ciprian și Mihaela Istrate.
Seara a continuat cu ansamblurile participante la Festivalul Internațional de Folclor și cu concerte sustine de Măriuțele şi Andra Covaleov.
Punctul culminant al serii l-a reprezentat show-ul lui CRBL care a organizat și un scurt concurs de kendama, oferind o kendama ca şi premiu unui băieţel din Târnăveni.
Sâmbătă…
… programul Zilelor Tîrnăveniului au început la ora 10 cu concursuri sportive fotbal (stadionul Chimica), ciclism, table și tenis (în centrul orașului), apoi activitățile distractive au continuat cu Concertul Șatra BENZ, la Casa de Cultură, momente care au angrenat tinerii din Târnăveni, spectacolul conținând momente cu limbaj licențios.
Pe scena amplasată în centrul Tîrnăveniului, tot de la ora 19, a avut loc recitalul Nelu Șopterean au urmat Bereczi Botond jr. –scenă, Robert Micu și Lambrino.
Seara a fost închisă de concertele lui Ștefan Bănică jr. Și DJ Raulio.
Duminică…
… s-a desfășurat, în centrul municipiului, premierea concursurilor sportive, apoi deschiderea festivalului a fost făcută de Junii Târnavei, Anastasia Halmaciu, Kokenyes-Dansuri maghiare și mulți alții. Artiștii care au urcat pe scenă sunt Costi Dumitru, Fonix Mazxorett – Ungaria, Rochy Folk – Polonia, O”Sea-Ryan Irish – Australia, Anca Manoila, Răzvan Pop. Seara a fost închisă de Ina Todoran, de Junii Târnavei și de un minunat foc de artificii.
Sursa: tirnaveni.ro