Şefa Clinicii de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, dr. Theodora Benedek, a anunţat joi, în deschiderea celei de-a XVII-a ediţii a Conferinţei Naţionale de Cardiologie cu participare internaţională CardioNET, că, în doar o lună de la introducerea procedurii de crio-ablaţie ca metodă de tratament a aritmiilor cardiace, clinica din Târgu Mureş a reuşit să aibă şapte intervenţii.
Dr. Theodora Benedek a declarat că cele şapte intervenţii, care sunt extrem de costisitoare, ajungând până la 4.000 de euro, reprezintă un adevărat record pentru un centru medical din România, întrucât la nivel naţional, deşi sunt mai multe centre care practică această metodă, s-au făcut în total zece proceduri.
La sfârşitul lunii aprilie, Secţia Clinică de Cardiologie a SCJU Târgu Mureş a introdus o nouă metodă de tratament a aritmiilor, prin crio-ablaţie, sub coordonarea profesorului Földesi Csaba, de la Institutul Naţional de Cardiologie ‘Gottsegen György’ din Budapesta.
Şefa Clinicii de Cardiologie din cadrul SCJU Târgu Mureş, profesor doctor Theodora Benedek, a spus la acel moment că prin această procedură se acordă o şansă superioară în primul rând bolnavului, care beneficiază de o terapie nouă a fibrilaţiei atriale, a unor aritmii. Cardiologii mureşeni afirmau că, spre deosebire de metoda clasică, ce durează de 4-5 ore, crio-ablaţia are o durată de circa 20 de minute, iar pacientul se recuperează mult mai repede.
Astfel de proceduri se fac în centrele medicale Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Sibiu.
AGERPRES
Bună ziua, sunt Livia Albu și sufăr de fibrilație din 2017 și mă descurc foarte rău pentru că obosesc foarte tare.De la Sighișoara d-na dr.cardiolog mi-a spus că ar fi bine să mă consultante un specialist. Am aflat de crioablatie și aş fi tare mulțumită să poate fi făcută această procedură și mie.Mulțumesc Albu Livia