Știați că un vot perfect valabil în Consiliul Local Târgu Mureș se poate relua doar pentru că cineva nu a înțeles întrebarea? Nici noi. Și totuși, s-a întâmplat în ședința de marți, 6 noiembrie 2018, în ședința extraordinară convocată de executivul local pentru modificarea unei hotărâri adoptate cu nici două săptămâni în urmă, de rectificare a bugetului unității administrativ-teritoriale a municipiului Târgu Mureș pe anul 2018, motivul fiind o eroare materială.
Potrivit expunerii de motive, modificarea Hotărârii Consiliului local nr. 248/25.10.2018 s-a impus întrucât în cadrul Anexei 2/4 – ”Programul de investiții publice”, s-a strecurat o eroare materială, respectiv “Sumele din coloana 2 <Influențe> nu sunt vizualizate la fiecare obiectiv de investiție, dar ele sunt luate în considerare la calculul coloanei 3 ”Buget rectificat 2018 (Credit bugetar = Credit de angajament)”.
“Așadar această eroare materială, provenită dintr-o eroare a sistemului informatic, nu afectează sumele rezultate din rectificarea bugetară, dar sunt în neconcordanță cu celelalte anexe care fac parte din buget, la următoarele poziții: Sera de flori – pozițiile 118 și 121; Serviciul public de utilități municipale – pozițiile 289, 292 și 310; Străzi – Direcția tehnică – poziția 454. Pentru remedierea acestei situații, propunem aprobarea modificării Hotărârii Consiliului local municipal nr. 284/25.10.2018 privind rectificarea bugetului Unității Administrativ Teritoriale – Municipiul Târgu Mureş pe anul 2018, conform anexei nr. 2/4, atașată”, se arată în expunerea de motive care a justificat convocarea CL Târgu Mureș în ședință extraordinară.
O chestiune extrem de simplă s-a transformat rapid în altceva…
după ce consilierul Călin Moldovan a anunțat, chiar înainte să se voteze ordinea de zi, că propune, în numele grupului consilierilor PNL, nu mai puțin de 8 amendamente la rectificarea de buget. Ordinea de zi a fost adoptată în unanimitate, iar rectificarea de buget a constituit ultimul punct discutat, înainte de “Diverse”.
La aceasta, consilierul Călin Moldovan a propus includerea în rectificarea de buget a 8 amendamente, constând în realocarea de sume, în special pentru finanțarea suplimentară a reparațiilor de străzi, trotuare și parcări (cu 6.214.955 de lei), dar și a Clubului Sportiv Municipal (cu 2.120.000 de lei). Vorbim de același club sportiv din subordinea municipalității pentru care s-au alocat, în iulie 2018, în regim de urgență, 8.635.000 de lei până la sfârșitul anului.
“La Direcția tehnică propun relocarea sumei de 2.093.955 de lei de la obiectivul de investiții și reparații către obiectivul reparații străzi, trotuare și parcări. La Serviciul public de utilități SPUM, propunem relocarea sumei de 1.500.000 de lei de la reparații și obiective de investiții către obiectivul reparații străzi, trotuare și parcări. La Zoo, solicit relocarea sumei de 610.000 de lei de la obiectivul de investiții și reparații către Clubul Sportiv Municipal. La Poliția Locală, solicit diminuarea sumei de 200.000 de la obiectivul de investiții autoturisme la 160.000 de lei. La Administrația Domeniului Public ADP solicit relocarea sumei de 2.621.000 de lei de la obiectivul de reparații bunuri și servicii, respectiv obiectul investiții, pe credit de angajament și suplimentare la reparații străzi, trotuare și parcări. La Asistență Socială, solicit relocarea sumei de 1.510.000 de lei de la obiectivul ajutoaresociale și transferuri interne către Clubul Sportiv Municipal. La Serviciul relații publice, interne și internaționale, solicit relocarea sumei de 110.000 de lei între serviciul hotelier și serviciul restaurant. Și ultimul amendament, se renunță la obiectivele autospecială ușoară categoria de folosință M1 de la serviciul voluntar pentru situații de urgență și autoutilitară de la creșe”, a spus consilierul Călin Moldovan.
Consilierul Csiki Zsolt (UDMR), a propus la rândul său un amendament constând în realocarea unei sume de 33.420 de lei, de la capitolul investiții în învățământ, pentru investiții necesare la Grădinița numărul 16, care a transmis o adresă în acest sens.
Amendamentele propuse de PNL au provocat reacții în rândul consilierilor, Papai Zsolt (POL) spunând că nu i se pare normal să voteze un material care nu a trecut prin comisii, nici măcar prin Comisia de buget, iar fostul viceprimar Bakos Levente (UDMR) – că era vorba doar “de corectarea unei erori materiale, punct”, și nu de alte modificări la buget, care în mod clar provin de la executivul primăriei, și pentru care consilierii nu au primit niciun fel de argumente.
“Constat că domnul consilier Moldovan vine cu niște modificări care pe de o parte mi se pare că degeaba le facem, pentru că necesită niște proceduri de achiziții, pe de altă parte sunt niște informații care în mod clar provin din executiv, că n-are cum… propunerile domnului consilier Moldovan sunt în mod clar venite din executiv, nu știu de ce executivul n-a putut să vină cu aceste explicații înainte. Pentru că, eu nici nu știu, n-am înțeles efectul bugetar, n-am înțeles impactul, de unde se mută o sumă, cealaltă parte, nu știu. Chiar când discutăm bugetul mare, 8, 10, 20 de amendamente, ne-am legat de chestia asta, pentru că asemenea amendamente nu pot fi tratate în plenul unei ședințe. Obiectivul de astăzi este în primul rând corectarea unei erori materiale. Eu unul sunt surprins de chestia asta, dar dacă considerați că sunt anumite sume, atunci aș aștepta și argumentele executivului. Domnul Moldovan, nu știu de unde aveți aceste date, dar dacă afectează clubul sportiv haideți să înțelegem de ce trebuie modificat, dacă luăm bani de la Poliția locală, de ce luăm. Deci sunt niște informații care în mod clar provin din interiorul executivului, un consilier, normal, n-are de unde să afle aceste cifre”, a spus Bakos.
În replică, Moldovan a susținut că amendamentele aparțin grupului PNL și vin după discuții ale consilierilor locali liberali cu toți directorii care sunt implicați din executivul primăriei, inclusiv directorul economic. Președintele de ședință, Theodora Benedek (PNL), a anunțat că, potrivit regulamentului, va supune la vot varianta inițială, din mape, urmând ca, dacă această variantă este respinsă, să se treacă la votarea celor 9 amendamente formulate de consilierii Călin Moldovan și Csiki Zsolt.
Varianta inițială a trecut… dar s-a revenit în timp util!
Varianta inițială, fără amendamente, a întrunit 12 voturi “pentru” (de la consilierii locali PSD și UDMR, cu excepția lui Mozes Levente, care s-a abținut), 4 “împotrivă” (Theodora Benedek – PNL, Radu Bălaș, Dumitru Pavel, Papai Laszlo – toți POL), 5 abțineri (Călin Moldovan, Matei Dumitru, Miculi Vasile, Radu Todoran – toți PNL și Mozes Levente – UDMR), fiind astfel adoptată, fără amendamente, așa cum a anunțat președintele de ședință.
Theodora Benedek a trecut apoi la punctul “Diverse”, în care au avut intervenții viceprimarul Sergiu Papuc (PSD) și Papai Zsolt (POL).
În tot acest timp, secretarul municipiului, Monica Dianora Cătană, a butonat intens telefonul mobil, cel mai probabil discutând subiectul cu consilierul personal al primarului, Claudiu Maior, fost viceprimar, cu care a continuat să vorbească și personal, după aceea.
Apoi, în mod surprinzător, consilierul Magyari Elod a cerut reluarea votului, pe motiv că… a greșit, că nu a înțeles, că președintele de ședință nu a “urlat”, ca să se înțeleagă.
“Doamna președină, aș dori să repetăm votul la hotărârea de consiliu anterioară, care am votat-o, dar în necunoaștere de cauză, deci am cam greșit. Vă rog frumos să vorbiți mai explicit, mai hotărât, urlați, că nu se înțelege. N-am înțeles, din păcate. De asta suntem aici, ca să facem un bine, nu o prostie”, a susținut Magyari.
Între timp, situația a scăpat de sub control, președintele de ședință, Theodora Benedek, spunând că ea chiar a accentuat faptul că, dacă trece varianta inițială, atunci, conform regulamentului, nu se mai votează niciun amendament, dar că înțelege că… nu s-a auzit. Apoi, a venit cu altă variantă, reproșându-i viceprimarului Sergiu Papuc vociferările.
“Pun din nou la vot, dar sper să nu avem un viciu de procedură. Vă rog să vă exprimați votul. Că această hotărâre se va întoarce sau nu, nu știu, nu depinde de noi. Domnul viceprimar, dacă vorbim deodată, nici n-are cum să fie atent (Magyari, n.r.)”, a spus aceasta.
Ea a invitat consilierii locali să voteze din nou, dar a fost întreruptă de Radu Bălaș (POL), care i-a atras atenția că era înscris la cuvânt, ca și consilierul local Bratanovici Cristian (PSD), care “pleacă, că nu l-ați băgat în seamă”.
Ieșind, Bratanovici li s-a adresat lui Magyari și Theodorei Benedek: “Facem o chestie normală sau…”.
Radu Bălaș a cerut, în acel moment, părerea secretarului municipalității, arătând că, dacă se revotează o hotărâre adoptată deja, “pericolul mare” este ca această notificare să fie notificată de Prefectura județului.
“Nu e prima dată când unii consilieri au spus că n-au înțeles ce s-a supus la vot și au votat în eroare. Avem din nou această situație. Doamna secretar, dacă ne spuneți cum să ieșim din acest impas”, i s-a adresat Theodora Benedek secretarului municipiului.
Monica Dianora Cătană a replicat că până acum n-au avut probleme la hotărârile la care s-a reluat votul.
“Ideea este în felul următor: în hotărârea de acum două săptămâni într-adevăr există niște erori materiale strecurate. Este de sine stătătoare. Prin hotărârea de astăzi îndreptăm niște erori materiale. S-a votat. Acuma, că unul dintre consilieri nu-și asumă votul la ce a votat, nu pot să mă pronunț, fiecare știe ce a votat, în cunoștință de cauză sau necunoștință de cauză. Am avut rugămintea de atâtea ori să fiți atenți în momentul în care se supune votului, să știți fiecare consilier ce anume votați. Dacă jumătate plus unul dintre dumneavoastră ați fi de acord să reluați votul, se poate relua votul. În cazul în care Prefectura o notifică, va intra cu hotărârea aceasta și intrăm cu alta să rectificăm aceea de acum două săptămâni, 284. Nu știu, mai mult de atât, procedural, nici măcar în regulamentul consiliului nu-s prevăzute situațiile astea”, a spus Cătană. La acel moment, Radu Bălaș a anunțat că reprezentanții POL își vor închide aparatele și se vor retrage de la dezbatere. În continuare, consilierii locali au fost invitați să se pronunțe dacă să se reia votul, doar 16 aleși exprimându-și opțiunea (au fost 12 voturi “da” – majoritatea reprezentanților UDMR, plus toți consilierii PNL, unul “nu”, al lui Vajda Gyorgy – UDMR și 3 abțineri – Sergiu Papuc – PSD, Peti Andrei, fost viceprimar, și Iudita Furo, ambii UDMR). Nu au votat consilierii POL, ceilalți reprezentanți ai PSD și Bakos Levente (UDMR).
Ca urmare a acestui rezultat, președintele de ședință a anunțat că se va relua votul pe rectificarea de buget, varianta inițială, ea precizând încă o dată că, dacă aceasta trece, amendamentele sunt respinse.
“Dacă doriți să adoptați amendamentele, va trebui să respingeți varianta inițială. Dacă considerați că varianta inițială este cea corectă, atunci votați și atunci nu mai intrăm pe discuția pe amendamente. Dacă ceva nu e clar, vă rog să spuneți, că a treia oară chiar nu mai putem repeta votul”, le-a spus colegilor săi Theodora Benedek.
La revotare, varianta inițială a obținut un singur vot “pentru”, al lui Sergiu Papuc, 7 consilieri – Theodora Benedek, Dumitru Pavel, Matei Dumitru – PNL, Csiki Zsolt, Magyari Elod, Makkai Grigore, Peti Andrei – UDMR au votat “împotrivă”, înregistrându-se nu mai puțin de 8 abțineri – Moldovan Călin, Radu Todoran, Miculi Vasile – PNL, Furo Iudita, Kovacs Lajos, Bako Szabolcs, Mozes Levente și Vajda Gyorgy – UDMR.
Ca urmare, varianta inițială (cea votată în primă fază) a fost respinsă, așa că s-a trecut la votarea amendamentelor propuse. 1, 2, 4, 5, 7 au fost votate de toți cei 16 consilieri care au preferat să-și exprime opțiunea și nu să asiste de pe margine. La amendamentele 3 și 6, referitoare la Clubul Sportiv Municipal, viceprimarul Sergiu Papuc nu a mai votat, înregistrându-se 15 voturi, din care 14 “pentru” și câte o abținere, exprimată de Vajda Gyorgy, respectiv Peti Andrei.
Ultimul amendament al lui Călin Moldovan, vizând renunțarea la autoutilitare, au întrunit 12 voturi “pentru” și 4 abțineri, exprimate de Furo Judita, Makkai Grigore, Peti Andrei și Vajda Gyorgy – UDMR. Amendamentul lui Csiki Zsolt a fost votat în unanimitate, iar hotărârea în integralitate la fel. În mai puțin de o oră, o hotărâre a fost votată în două moduri diferite de Consiliul Local Târgu Mureș, cea mai spectaculoasă fiind schimbarea de macaz a UDMR.
Reacții pe rețelele de socializare…
Pe pagina socializare a primăriei, fostul consilier POL Gyorfi Iulia a calificat drept “absolut ilegală” reluarea votului pe o hotărâre adoptată deja, ea transmițându-i un mesaj și fostului său coleg de Consiliu, care a propus amendamentele: “De la Asistență socială banii să meargă la Clubul Sportiv Municipal… bravo, domnule consilier Moldovan”. Și președintele POL, Dan Mașca, a avut o luare de poziție vehementă pe pagina sa, calificând consilierii locali care au revotat hotărârea drept “niște nulități umane, slugi ale unui colector dublu incompatibil” (referirea îl vizează pe Claudiu Maior, declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate în două dosare, n.r.).
“Dupa ce le-a picat votul pentru mutarea unor bani catre lor via CSM și prin lucrările de mântuială de prin oraș, a intervenit incompatibilul și prin sluga dublului incompatibil, adica a lui Magyari, UDMR. Medicul stomatolog, săracul, cu ai lui neuroni, nu a înțeles ce a supus la vot alesul local PNL, profesor universitar de la UMF, președinta de ședință Theodora Benedek și (a zis) că dorește să se reia votul”, a scris Dan Mașca.
O parte din consilierii locali au declarat, ulterior votului, că hotărârea va fi probabil notificată de Prefectură, însă oricum ce s-a întâmplat în Consiliul Local Târgu Mureș creează un precedent, unul dintre aleși arătând că, în trecut, și fostul consilier local POL Mark Hermann a cerut să se reia votul pentru că a greșit, dar a fost refuzat.
“Nu se reia examenul pentru că n-ai știut în ziua examinării. Dacă eram președinte de ședință, o închideam după punctul DIVERSE și plecam”, a punctat unul dintre ei.
În luna iulie a acestui an, Consiliul Local Târgu Mureș a modificat în regim de urgență hotărârea pe care o adoptase în 2017, referitoare la înființarea Clubul Sportiv Municipal, alocându-i totodată și 8.635.000 lei până la sfârșitul anului. În aceeași ședință, au fost acordate și sume pentru acțiuni ale unor cluburi sportive (80 de poziții), în valoare totală de 1.159.782 de lei. La CSM sunt 800 de sportivi legitimați, iar recent clubul înființat de primărie a anunțat scoaterea la concurs a peste 20 de posturi – dintre care 2 de director adjunct, 10 de inspector de specialitate și unul de administrator.
… și la UDMR
Președintele UDMR Târgu Mureș, deputatul Vass Levente, a declarat pentru “Punctul” că el nu are nicio răspundere în ce privește activitatea consilierilor municipali ai formațiunii.
“Decizia Consiliului Permanent al UDMR Mureș este că domnul președinte Peter Ferenc desemnează un om care să stabilească dacă deciziile care vor fi luate de Consiliul Local Târgu Mureș sunt în concordanță cu poziția județeană. Eu pot doar să îi urez la mulți ani domnului Magyari, l-am și sunat, că a împlinit 50 de ani zilele acestea”, a declarat Vass.
De cealaltă parte, președintele UDMR Mureș, Peter Ferenc, a reacționat vehement.
“Ce caută în Consiliul Local domnul Magyari, dacă nu înțelege? E problema fracțiunii, a UDMR Târgu Mureș. Nu știu detalii, pentru mine e total vag, cum au modificat. Domnul Vass vorbește despre lucruri total diferite. În ultima perioadă ei avut decizii aiurea, Consiliul Permanent a decis să se discute ori cu mine ori cu o persoană desemnată, într-adevăr. Dar n-a fost anunțat nimeni de această ședință extraordinară. Am fost informat ulterior că au apărut tot felul de amendamente, că n-au știut ce votează… Ei au schimbat regula jocului în cadrul ședinței, cine să decidă în locul lor?”, a spus Peter Ferenc.
Acesta a subliniat că fiecare fracțiune a UDMR, inclusiv cea de la Târgu Mureș, are regulament propriu, astfel că “e problema fracțiunii din Consiliul Local Târgu Mureș, ei trebuiau să voteze conform regulamentului de funcționare“.
“Hotărârea Consiliului Permanent viza decizii importante, mai ales cele care pot afecta și județul. Nu e vorba de o aprobare, ci de a informa Consiliul Permanent. Deci nu la asta se referă hotărârea respectivă, domnul Vass vrea să se spele pe mâini, că au făcut o prostie. |E foarte răuvoitoare această exprimare a lui”, a spus Peter Ferenc.
Întrebat dacă are un conflict cu Vass, acesta a răspuns că el personal n-a fost niciodată în conflict cu nimeni. Peter Ferenc nu a dat un răspuns concret la întrebarea ce măsuri crede că s-ar impune după acest episod.
“Trebuie să aflu exact despre ce e vorba, trebuie să aflu exact ce s-a întâmplat. Încă n-am reușit să vorbesc cu domnul Magyari, să-mi explice ce s-a întâmplat. Aș dori și eu să văd ce s-a întâmplat”, a mai spus Peter Ferenc.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.