Rectificare de buget la CJ: 5,1 milioane lei pentru Programul pentru Școli și copiii cu nevoi speciale

Consiliul Județean Mureș se reunește luni 13 octombrie în ședință extraordinară pentru a vota rectificarea bugetului general al județului, care aduce finanțare suplimentară de 5,105 milioane lei destinată exclusiv sistemului educațional.

Proiectul de hotărâre vine ca urmare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2025 privind rectificarea bugetului de stat, prin care Județul Mureș primește sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate.

Cea mai mare parte a banilor, aproape 4,9 milioane lei, va merge către finanțarea Programului pentru Școli, cunoscut de marea majoritate a mureșenilor drept programul „Cornul și laptele” sau masa caldă în școli. Din restul banilor, se va suplimenta finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special.