Consiliul Județean Mureș supune dezbaterii și aprobării rectificarea bugetului general pentru anul 2025, prin care se aduc modificări importante la finanțarea mai multor instituții publice din județ. Documentul prevede redistribuiri de fonduri și alocări după primirea unor fonduri de la Guvern, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Acești bani sunt destinați finanțării serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului, măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, precum și cheltuielilor curente ale căminelor pentru persoane vârstnice. Întreaga sumă va fi repartizată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, la care se adaugă încă 270 mii lei pentru cheltuieli de capital.
Serviciul de dezvoltare regională și implementare proiecte a solicitat majorarea sumelor pentru finanțarea proiectului „Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a Centrelor școlare pentru educație incluzivă și CJRAE din județul Mureș” cu 71 mii lei, reprezentând cheltuieli neeligibile. De asemenea, aceeași structură propune suplimentarea lucrărilor din planul de investiții cu suma de 97 mii lei, necesară pentru achiziționarea unui nou grup electrogen.
Modificări semnificative sunt solicitate și de instituțiile de cultură din județ. Muzeul Județean Mureș cere majorarea veniturilor proprii cu 50 mii lei, în urma încheierii unui contract de finanțare cu Ministerul Culturii. La fel, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș solicită suplimentarea bugetului cu 50 mii lei, având în vedere majorarea veniturilor proprii.
În sectorul medical, Spitalul Clinic Județean Mureș solicită diminuarea bugetului cu 12.908 mii lei, în timp ce Spitalul Municipal Dr. Gheorghe Marinescu din Târnăveni cere majorarea cu 383 mii lei.
Economii bugetare vor realiza Serviciul de Pază a Obiectivelor de Interes Județean Mureș, care diminuează bugetul cu 440 mii lei, și Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul, cu 84 mii lei.
Alte instituții care au solicitat modificări în structura bugetului aprobat sunt Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Mureș, Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Mureș, Biblioteca Județeană Mureș și Redacția Revistei Látó. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mureș a cerut majorarea cu 20 mii lei pentru decontarea navetei personalului în mediul rural.
Proiectul urmează să fie dezbătut și supus votului consilierilor județeni la ședința de joi, 27 noiembrie.