În urma încasării sumei de 2% din impozitul pe venit, județul Mures a primit de la guvern o rectificare de 12.276.000 de lei, urmând ca suma să fie repartizată între instituțiile culturale aflate în subordinea județului. Astfel, Filarmonica de Stat din Târgu Mureș a beneficiat de o rectificare bugetară de 8.287.000 de lei, Teatrul de Copii și Tineret Ariel a primit 3.989.000 de lei, Revista Vatra a primit 24.000 de lei, revista Látó 22.000 de lei, iar Centrul pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică a primit 70.000 de lei.
Din fondurile realocate din TVA, județul Mureș a primit 6.055.000 de lei, care vor fi folosiți in cea mai mare parte pentru susținerea programului „Lapte și corn”. 3.835.000 de lei vor fi cheltuiți pentru întreținerea drumurilor județene. De asemenea, au beneficiat de o suplimentare de buget Centrele de Educație Incluzivă, Serviciul Salvamont – Salvaspeo, Oficiul de Evidență a Persoanelor și Direcția Socială și Protecția Copilului.
Consilierii județeni au aprobat alocarea unei sume de aproape un milion de lei pentru sprijinirea unităților administrativ teritoriale care asigură laptele, cornuri și fructe din fonduri proprii pentru elevi. Beneficiarii sunt municipiul Reghin, orașul Miercurea Nirajului și comunele Bălăuşeri, Chibed, Corunca, Eremitu, Gălești, Ghindari, Gornești, Măgherani, Păsăreni, Sărăţeni, Sânpaul şi Vărgata.