Aceste rânduri nu sunt despre UNTOLD, ci au legătură cu obscenitatea cocoțată pe una dintre cele mai mari scene muzicale ale Europei. Nu sunt nici despre muzica trap, pentru care nu am gust, ci despre o prestație trivială care s-a întâmplat, cu acordul organizatorilor, în fața a zeci de mii de adolescenți.
Mă refer la concertul „artistului” Gheboasă, care a folosit cuvinte pe care, în orice alt context de comunicare în spațiul public, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) le-ar fi sancționat prompt. Nu reproduc expresiile cu pricina, le puteți găsi pe net.
Pot înțelege că un textier cât de cât talentat știe să scrie versuri din „bube, mucegai și noroi” fără a zgâria timpanele publicului. Trăim în democrație și oricine poate cânta despre ghetouri, violența de stradă, droguri, rasism sau sărăcie, deșirând beat-uri grele și rime agresive împotriva oricăror anomalii sociale. Dar de la transformările politice și economice ale ultimelor decenii, care și-au găsit expresia sau refugiul în anumite genuri muzicale (hip-hop, rap, trap etc.), și până la îndârjirea eliberării de orice constrângere socială, a dezinhibării / emancipării prin bani, opulență și sex e cale tare lungă.
Să ne înțelegem, în spatele versurilor lui Gheboasă nu este nici urmă de satiră sau revoltă socială, ci doar misoginism grobian, scandat de un versificator lipsit de talent, care exploatează cele mai uzate și vulgare zăcăminte ale limbii române. Succesul de care se bucură acest „artist” îmi întărește convingerea că accesul liber la tehnologii digitale de comunicare din ce în ce mai avansate și democratizarea informației nu înseamnă cunoaștere și nici nu garantează automat accesul la o educație înaltă, care presupune capacitatea de a discerne între bunul gust și prostul gust, între frumosul autentic, cultura de masă și kitsch, pe scurt, între valoare și nonvaloare.
Foto: https://img.huffingtonpost.com
Leonard Azamfirei