Reducerea acordată studenţilor la călătoria cu trenul a fost extinsă la 90%, iar vârsta până la care acestea se acordă a fost majorată la 30 de ani, au transmis recent reprezentanții Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF).
Legea instituie de asemenea dreptul de a călători cu tarif redus cu 50% pe teritoriul României pentru transportul feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, a studenţilor cetăţeni români înmatriculaţi la instituţii de învăţământ în străinătate la forma de învăţământ cu frecvenţă, în baza unui carnet/card studenţesc valabil pentru acel an universitar, dar şi includerea în cadrul categoriei studenţilor care se bucură de gratuitate pe cei care au numai unul din părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.