Traficul rutier a scăzut dramatic ca urmare a măsurilor de carantină. Mai multe orașe europene vor să profite de această ocazie pentru a-l reduce permanent și a face zonele urbane mai plăcute și mai sănătoase.
Primăria Bucureștiului a anunțat recent înființarea mai multor zone pietonale în partea centrală a orașului. Schimbarea va avea loc doar în weekenduri dar și așa, e o măsură binevenită pentru București, unul dintre cele mai poluate orașe din Europa. Alte municipalități însă au obiective și mai ambițioase. Orașele mari din Europa par să fi prins gustul aerului curat și mai multe orașe au anunțat măsuri prin care zeci sau sute de kilometri vor fi rezervate pietonilor sau cicliștilor, nu doar în weekend, ci permanent.
Asta se și urmărește prin aceste măsuri: să încurajeze șoferii să renunțe la mașini în favoarea unor mijloace de transport sănătoase și nepoluante. Studiile recente au arătat că oamenii care merg mai mult pe jos sunt mai sănătoși, mai relaxați și suferă mai puțin stres.
Citeşte întreaga ştire: Dincolo de COVID-19, reducerea poluării salvează vieți. Mai multe orașe europene vor să reducă traficul rutier și Bucureștiul e printre ele