Vicepreşedintele liberal Ciprian Dobre, liderul PNL Mureş, a declarat luni că referendumul pentru modificarea Constituţiei, anunţat după reuniunea liderilor USL, va fi foarte greu de trecut, ca urmare a faptului că va fi organizat după vechea lege şi va avea nevoie de un cvorum de 50% plus unul din voturile celor înscrişi pe listele electorale.
‘Trebuie subliniat faptul că acest referendum va fi unul care va trebui să respecte vechea legislaţie, adică cea de prag al validării cu 50% din numărul persoanelor înscrise pe lista de vot, ceea ce, cel puţin pentru mine, este foarte clar, este un referendum foarte greu de trecut, în sens pozitiv, pentru validarea Constituţiei. E categoric un impediment. Ştim foarte bine cadoul otrăvit făcut de Curtea Constituţională a României cum că se poate (valida la pragul de 30%, n.r.) dar peste un an, ceea ce avea în vedere asigurarea finalizării actualului mandat al preşedintelui României’, a arătat Dobre.
Liderul liberal consideră că se doreşte într-adevăr ca referendumul pentru modificarea Constituţiei să treacă chiar şi cu pragul de 50% plus unu ‘pentru că va trebui să avem în vedere foarte clar care sunt persoanele cu drept de vot în România, ce înseamnă de fapt lista electorală, cine este trecut, ce persoane sunt trecute pe lista electorală permanentă’.
Ciprian Dobre consideră că organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei împreună cu alegerile pentru Parlamentul European ar putea creşte interesul alegătorilor pentru scrutinul european.
‘Cred că în cazul alegerilor europarlamentare va creşte interesul faţă de acest scrutin, fiindcă alegerile europarlamentare nu se bucură de o atenţie crescută în rândul populaţiei, nici în România şi nicăieri în Europa şi, probabil, cu acest referendum pentru validarea Constituţiei va creşte puţin interesul pentru scrutin, pentru a merge la vot’, a susţinut preşedintele PNL Mureş.
AGERPRES