Un angajat al Judecătoriei Reghin este acuzat de proxenetism de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, fiind suspectat că ar fi plasat unor cunoştinţe 11 tinere, dintre care trei minore, pentru sume între 20 şi 200 de lei, începând de anul trecut până în prezent. Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a solicitat Judecătoriei Reghin arestarea preventivă a lui Muntyan Ioan Sorin, personal contractual în cadrul acestei instanţe, însă solicitarea a fost respinsă, motiv pentru care a fost declarat recurs.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, Lucia Borda, a precizat că bărbatul este acuzat de racolarea mai multor femei, pe care le plasa cunoscuţilor contra unor sume de bani, începând din luna noiembrie 2011. ‘Prima sesizare ne-a venit în luna noiembrie 2011, am început cercetările, s-au făcut interceptări din care a rezultat că acesta căuta, racola femei, pe care le plasa contra cost cunoscuţilor. Sumele percepute variază între 20 şi 200 de lei, dar puteau fi şi alte câştiguri – un plin de benzină sau o masă la restaurant. Activitatea acestuia a avut loc până în ianuarie 2012, victime sunt 11 tinere’, a precizat Lucia Borda.
Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul Muntyan Ioan Sorin, angajat în cadrul Judecătoriei Reghin ca muncitor, făcând parte din categoria personalului contractual, acuzat de săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
AGERPRES