La data de 7 mai 2023, în cursul serii, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia municipiului Reghin, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat, pe strada Iernuțeni din Reghin, un autoturism despre al cărui conducător auto existau date că are permisul de conducere suspendat.
Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, folosind semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, şoferul neconformându-se solicitărilor de a opri, săvârşind mai multe abateri la regimul rutier, în final fiind implicat într-un eveniment rutier, cu pagube materiale.
În urma activităţilor desfăşurate, acesta a fost identificat ca fiind un tânăr, de 24 de ani, din Reghin.
De asemenea, s-a stabilit că tânărul bănuit are suspendată exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Urmare a probatoriului administrat, faţă de cel în cauză, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, în vederea probării întregii activităţi infracţionale.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE