Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind numirea Luminiţei-Teodora Odobescu în funcţia de consilier prezidenţial, începând cu data de 30 noiembrie, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.
Odobescu se va ocupa de Departamentul Afaceri Europene, rămas fără conducere după pensionarea lui Leonard Orban, pe 26 octombrie. Luminița Odobescu a fost secretar de stat pentru afaceri europene la Ministerul Afacerilor Externe în 2012 și reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană din 2015. Ea a fost rechemată din post printr-un decret semnat de Iohannis în 10 noiembrie.
Între anii 2002 şi 2007 a deţinut diverse poziţii în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană – Bruxelles, gestionând o serie de capitole în cadrul negocierilor de aderare a României la UE (energie, uniune economică şi monetară, taxare, comerţ, etc.). După semnarea Tratatului de aderare a României la UE, Luminiţa Odobescu a asigurat coordonarea şi pregătirea reuniunilor Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi Adjuncţi (COREPER I), participând, în paralel, la o serie de grupuri de lucru ale Consiliului şi Comisiei Europene. Între 1999 şi 2002 a fost şef de serviciu în cadrul Departamentului de Comerţ Exterior, având responsabilităţi legate de gestionarea relaţiilor comerciale între România şi Comunităţile Europene, în cadrul Acordului European de Asociere.
Între anii 1995 si 1999 a ocupat diverse poziţii în cadrul serviciului Uniunea Europeană din acest Departament, iar între 1992 şi 1995 a fost cercetător ştiinţific la Institutul Naţional „Virgil Madgearu”.
Luminița Odobescu a fost în centrul unei dispute la nivel înalt în septembrie 2019, în guvernarea condusă de Viorica Dăncilă, care s-a opus numirii Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Odobescu a votat în favoarea lui Kovesi în Consiliul Uniunii Europene, reunit la nivel de ambasadori (COREPER).
Citeşte întreaga ştire: Luminița Odobescu, fost ambasador la UE, noul consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis