Muzeul Etnografic ”Anton Badea” și Municipiul Reghin vor organiza în 18 mai 2019 a doua ediție a evenimentului ”Noaptea Muzeelor”. În cadrul evenimentelor vor fi mai multe activități, printre care: o expoziție de mineralogie cu eșantioane care aparțin colecționarului Arthur Szabo, ateliere pentru copii, târg de artă populară și o șezătoare.
”Grupul de șezătoare este un proiect pe care îl avem în vedere de mai mult timp, fiind o continuare a unui curs de cusut desfășurat în 2018, ”Arta casnică”. Primul eveniment de acest fel, a atras multe participante, femei care au dorit să continue, dar și multe alte femei interesate de cusut, așa că ne-am hotărât să continuăm, însă într-o altă formă. Pentru a facilita un acces mai mare, am optat pentru întâlniri/ateliere de tip sezătoare în care spre deosebire de curs, unde cineva predă și ceialți/celelalte învață, în șezătoare e mai multă comunicare de la egal la egal, fiecare le poate învăța pe celelalte, și poate învăța la rândul ei” afirmă Roxana Man, managerul Muzeului Etnografic ”Anton Badea”.
Șezătoarea…
”… a fost instituţia socială prin care s-a făcut schimbul cultural între generaţii. Dintre toate funcțiile pe care le-a avut, funcția de comunicare este reverberantă, ea a răspuns cel mai pregnant interesului omului pentru social și conexiune interumană.
Așa este și șezătoarea noastră, un loc
în care lumea se adună cu scopul de a
socializa, de a comunica, de a lucra și
învăța împreună, mai multe generații … creând, povestind, descoperind
lucruri, petrecând și poate uneori
gustând, de ce nu, bucate făcute în casă.
Șezătoarea este un mediu al învățării, al unei învățări complexe și continue, în care pe lângă modelele de cusut, puncte, cruciulițe și alte semne tradiționale sau stilizate, deprindem reguli ale grupului, învățăm să ne acceptăm și să ne apreciem în relația cu ceilalți, ca ființe sociale. Noi, oamenii, nu ne putem dezvolta și maturiza, decât prin interacțiune.
Comunitatea tradițională era o valoare în sine. În satul tradițional, nu prima individul ci grupul, era importantă legătura care se stabilea între oameni și de aici compasiunea față de semeni, dorința de a ajuta, de a dărui și empatia. Valori umane cu valențe terapeutice, ele nu pot să dispară niciodată, pentru că în preocuparea și efortul de a-i susține, proteja și ajuta pe ceilalți, fiecare își împlinește scopul și menirea sa.
Așa ne-am propus și noi, să învățăm unele de la altele, să ne inspirăm reciproc, desigur cu îndrumare unde e cazul, într-un mediu al învățării și colaborării, al solidarității” subliniază Roxana Man.
Așadar, reghinenii mici sau mari vor fi așteptați în număr cât mai mare la muzeu, începând cu ora 15.00 și până la ora 24.00.
GRAMA IMOLA