Primăria Municipiului Reghin, prin Centrul de Informare și Promovare Turistică
participă în perioada 24-27 februarie, la Târgul de Turism din București, Romexpo.
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2022 este organizat în
Pavilionul B2 în condiții de maximă siguranță pentru expozanți și vizitatori și
contribuie la consolidarea industriei turismului din țara noastră prin promovarea
zonelor de atracție turistică și a serviciilor din România.
”Ajuns la cea de-a 45-a editie, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal, de
prezentare, atât a celor mai interesante oferte și atracții turistice din România și
din străinatate, cât și un loc propice pentru promovarea destinațiilor, a culturii și a
tradiției din fiecare zonă a țării. Ne-am hotărât ca pe lângă atracțiile turistice ale
orașului, să promovăm și un turism activ,care să determine turiștii să descopere
frumusețile naturale din zonă: rezervația de stejari seculari de la Mociar, peșterile
de mulaj de la Andreneasa, Scaunul Domnului dar și castelele aflate la mică
distanță de orașul nostru. Pe lângă cele enumerate, în acest an am decis să dăm
gust și savoare experiențelor turistice, prin intermediul producătorilor locali.
Brânzeturile, mezelurile tradiționale și vinurile deosebite au încântat vizitatorii
standului” a declarat Cătălina Orban, director centru turistic.
Promovarea Reghinului s-a realizat în cadrul standului Asociației Visit Mureș, unde
au fost prezentate atracțiile din întreg județul Mureș.
”Autoritatea publică locală a sprijinit încă de la bun început producătorii locali și
consumul de produse locale, organizând lunar un târg special pentru ei. Prin
cumpărarea de produse locale alegem să susținem producătorii locali și
preparatele de calitate, astfel sprijinim și comunitatea. Prin produsele prezentate
în acest an la Târgul de Turism, considerăm că Reghinul primește un plus de
valoare. Standul a avut mare succes, vizitatorii au degustat încântați produsele
locale și au manifestat interes față de atracțiile turistice prezentate. De asemenea,
nu am uitat de arta prin care orașul nostru este cunoscut, expunând prin
amabilitatea Asociației Artiștilor Lutieri din Reghin o vioară fabricată cu multă
măiestrie” a subliniat Imola Grama, purtător de cuvânt.
Reghinul a spus ”Prezent!” la ediția de primăvară a Târgului de Turism
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.