Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat vineri, la Târgu Mureş, că, în acest moment, reorganizarea regională a ţării este insuficient explicată, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice trebuie să elaboreze un document menit să fie baza de la care să pornească discuţiile.
‘Dezbaterile aici au adus argumente şi în favoarea organizării regionale şi, în acelaşi timp, au adus argumente şi împotriva acestui tip de organizare. După opinia mea, în acest moment organizarea regională este insuficient explicată şi de aceea sunt atât de necesare dezbaterile pentru a înlocui spaima pe care foarte mulţi o au în minte şi în suflet, atunci când ating subiectul organizare regională, cu susţinerea şi cu argumentele de susţinere a procesului (…) Cred că trebuie extinse dezbaterile pe acest subiect dintr-un anumit punct de vedere, din alt punct de vedere, cred că ministerul care este responsabil cu aceste proceduri trebuie să elaboreze un document care să reprezinte baza acestor discuţii şi să aducă argumentele care să elimine spaimele de care vorbeam’, a afirmat Ecaterina Andronescu, după conferinţa ‘Regionalizarea României – între tradiţie şi model european’, organizată de Universitatea ‘Petru Maior’.
Vicepreşedintele PSD a subliniat că subiectul reorganizării administrativ-teritoriale a României este de un ‘foarte mare interes naţional’, iar spaţiul academic este cel mai potrivit pentru astfel de dezbateri, întrucât ‘fereşte de a da conotaţii politice acestei dezbateri’.
‘Eu cred că dezbaterea trebuie argumentată pro şi contra, în aşa fel încât, până la urmă, vorba lui Marin Sorescu, să putem trage o linie şi să avem ce să adunăm’, a spus Ecaterina Andronescu.
În cadrul conferinţei ‘Regionalizarea României – între tradiţie şi model european’ de la Târgu Mureş, profesorul universitar Lucian Chiriac a anunţat că studenţii şi masteranzii de la Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative au elaborat atât un proiect de revizuire a Constituţiei, în peste 1.000 de pagini, cât şi unul referitor la regionalizare, care aduce argumente pro şi contra acestui proces.
Lucian Chiriac a subliniat că, dacă se doreşte o regionalizare, atunci este nevoie de consimţământul tuturor cetăţenilor ţării, dar că, până în prezent, nu există o transparenţă, nu există un proiect care să fie dezbătut, nu există dialog şi argumente ştiinţifice în favoarea unei astfel de reorganizări, care să cuprindă criterii economice sau sociale, iar previziunea lipseşte cu desăvârşire.
Profesorul universitar a susţinut că ‘în regionalizare nu este nevoie de criterii politice’ şi că, din acest motiv, iniţiatorii regionalizării ar trebui să prezinte care sunt competenţele ce vor trece la regiuni.
Preşedintele Senatului UPM Târgu Mureş, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, a spus că, deocamdată, doar Academia Română are un proiect de regionalizare, care ţine cont inclusiv de fundamentul istoric al regiunilor, şi că orice proiect ce ignoră tradiţiile şi cultura este sortit eşecului.
El a prezentat în cadrul conferinţei şi o serie de iniţiative de reorganizare teritorial-administrativă a României, începând cu cea a regelui Ferdinand, continuând cu regionalizarea ‘de sorginte sovietică, care a dus la înfiinţarea Regiunii Autonomie Maghiare’ – care ulterior ‘a inhibat toate proiectele de regionalizare’ – şi terminând cu desenarea regiunilor de dezvoltare, toate considerate ‘un eşec’.
‘Orice formulă de regionalizare fără transferarea de competenţe este superfluu’, a afirmat prof. univ. dr. Cornel Sigmirean.
AGERPRES